Motivarea poziţiilor adoptate de cele două tabere, „pro“ şi „contra“ Codului fiscal, nu s-a putut face în mod raţional, cu cifre, dat fiind momentul de cotitură în colectarea taxelor.
Tabara „pentru“ motiva cu actualul nivel de colectare.
Cei care erau „contra“ susţineau că trebuie să treacă o perioadă pentru a se vedea dacă nivelul de colectare e sustenabil sau dacă nu e un fenomen conjunctural.
Concluzia este că, în fapt, nu a existat opoziţie la relaxarea fiscală, ci numai apel la prudenţă.
Dacă este aşa, te-ntrebi, în consecinţă : sunt criteriile de prudenţă îndeplinite prin amânarea scăderii TVA cu 1%? Nu cumva compromisul va inhiba investiţiile (vezi e.g.: „taxa pe stâlp“)?
Dezbaterea s-a făcut sub spectrul alegerilor din 2016 iar calculele de oportunitate politică ale ambelor tabere au alterat logica economică. Numai astfel se poate explica înverşunarea în susţinerea exceselor.
A fost vina mediului de afaceri ca a transmis un mesaj ambiguu privind cerinţele sale, e vorba de dezorientare, oportunism sau e ceva mai mult de atâta?
Care au fost reperele logice ale oamenilor de afaceri privind poziţia de adoptat?
Pe de o parte a fost faptul că reducerea de taxe va înviora mediul de afaceri. Aceasta cu atât mai mult cu cât fusesem penalizaţi începând din 2009 cu creşteri substanţiale de taxe şi lipsă de predictibilitate extremă.
În acelaşi timp, dat fiind ca urmează un an electoral, devine tot mai transparent că spaţiul fiscal urmează să fie consumat pentru creşteri salariale (multe din ele de asemenea necesare).
Concluzia pe bază de spirit oportunist: pentru mediul de afaceri reducerea TVA prin noul Cod fiscal era ultimul tren de prins!
Pe de altă parte, nu toţi oameni de afaceri dâmboviţeni sunt libertarieni. Mulţi dintre ei încearcă să aplice logica după care îşi conduc întreprinderile atunci când judecă oportunitatea măsurilor macro.
Şi în orice caz, ponderează orice decizie cu riscurile aferente acesteia.
După ce au înţeles ca abuzul de măsuri prociclice într-o periodă de boom economic se termină prost (în creşteri de taxe şi reduceri de salarii), încearcă să caute varianta de compromis.
Aceasta cu atât mai mult cu cât există semne îngrijorătoare privind o nouă criză economică. În care eventualitate ştim că România nu trebuie să piardă accesul la finanţări internaţionale care în cazul nostru - ne place sau nu - se bazează pe certificate de bună purtare de la instituţii financiare internaţionale.
De aici compromisul: mediul de afaceri trebuie să obţină angajamentul politic ferm de reducere a TVA cu 5%, dar aceasta să se facă pe o perioadă de doi ani pentru a nu tăia şansele încheierii unui acord „precautionary“ cu instituţiile financiare internaţionale.
Sigur există riscul ca politicul să şi uite promisiunile şi să nu mai facă a doua reducere a TVA. Ca om de afaceri oportunist eşti tentat să spui „acum ori niciodată“. Ca investitor: te mai gândeşti o dată.
Dilemele de raţionalitate economică s-au pierdut atunci când au fost traduse în ceartă politică. Fiecare tabără luând din poziţia mediului de afaceri ceea ce îi folosea pentru a-şi argumenta propria poziţie.
Iar oamenii de afaceri, oportunişti sau investitori pe termen lung, au rămas spectatori la un compromis care i-a lăsat perplecşi.
Florin Pogonaru este preşedintele AOAR (Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România)