Eveniment

Florin Spătaru, ministrul economiei: Companiile din industria prelucrătoare pot aplica de astăzi pentru ajutor de stat pentru investiţii mai mari de 3 milioane de euro. Schema de ajutor de stat lansată astăzi este în valoare de 300 mil. euro

Florin Spătaru, ministrul economiei:  Companiile din...

Autor: Răzvan Botea

01.11.2022, 13:27 208

Companiile din industria prelucrătoare pot aplica de astăzi pentru ajutor de stat pentru investiţii mai mari de 3 milioane de euro, în baza unei scheme de ajutor de stat lansate astăzi.

„Astăzi, pentru prima dată după 30 de ani, reuşim să demarăm un proces de finanţare a investiţiilor în industria prelucrătoare. Prin această schemă de ajutor de stat vom reuşi să finanţăm investiţii iniţiale cu impact economic. Valoarea investiţiei eligibile va fi de cel puţin 3 milioane de euro şi ne aşteptăm să finanţăm până la 20 de proiecte. Această schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro este împărţită în doi ani: în primul an 150 mil. euro şi în 2023 următoarea sesiune de aplicaţii”, a spus, marţi, ministrul economiei Florin Spătaru, în cadrul unei conferinţe de presă.

Companiile pot aplica până pe 16 decembrie. Rezultatele vor fi comunicate la începutul anului 2023. „Din momentul în acre un proiect se aprobă, în maxim şase luni ne aşteptăm ca aceste proiecte să fie demarate şi să avem primele rezultate în economie.”

Este important ca proiectul de finanţare propus să fie de cel puţin 3 mil. euro, a mai adăugat ministrul: „codurile CAEN incluse în lista activităţilor eligibile este extinsă: industria prelucrătoare, fie că vorbim de echipamente electrice, industria prelucrătoare, farmaceutică.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO