Eveniment

FMI a aprobat prima evaluare din noul acord şi pune la dispoziţia României circa 480 mil. euro

FMI a aprobat prima evaluare din noul acord şi pune la dispoziţia României circa 480 mil. euro

Autor: Marius Radu - Mediafax

27.06.2011, 20:56 457

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) aaprobat, luni, prima evaluare a noului acord, de tip preventiv, şiva pune la dispoziţia României a doua tranşă, de aproximativ 480 demilioane de euro, potrivit unor surse oficiale, informeazăMediafax.

Oficialii FMI au evaluat luni îndeplinirea criteriilor cantitativede performanţă pentru primul trimestru al acestui an, precum şiunele măsuri de reformă pe care autorităţile s-au angajat să leadopte până la data board-ului.

La precedenta evaluare, din luna martie, autorităţile române audecis să prelungească programul cu FMI printr-un acord pe doi anide tip preventiv, ceea ce presupune că banii nu vor fi accesaţidecât în situaţii de urgenţă. Atunci, FMI a pus la dispoziţiaRomâniei o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturispeciale de tragere (67 milioane euro).

De altfel, autorităţile române au decis ca nici ultima tranşă dinvechiul acord, de aproximativ un miliard de euro, să nu fieaccesată, rezerva Băncii Naţionale a României fiind suficientă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO