Eveniment

FMI aşteaptă decizia lui Băsescu privind TVA şi neimpozitarea pensiilor

FMI aşteaptă decizia lui Băsescu privind TVA şi neimpozitarea pensiilor

Autor: Claudia Medrega, Marius Radu - Mediafax

24.10.2010, 23:56 23

Experţii FMI şi ai Comisiei Europene continuă în aceastăsăptămână discuţiile cu autorităţile române şi speră că până ladata în­cheierii evaluării în România pre­şe­din­tele TraianBăsescu va găsi o rezolvare pentru a nu se aplica deciziaPar­lamentului de reducere a TVA la 5% pentru alimentele de bază şide neim­pozitare a pensiilor de sub 2.000 de lei.
Deşi indicatorii macroeconomici pentru trimestrul al treilea "aratăbine" în opinia FMI şi evaluarea ar fi trebuit să se încheie, ca deobicei, într-o notă optimistă decizia Parlamentului privind TVA şipensiile aruncă o umbră de nelinişte asupra negocierilor.
"Am discutat această problemă cu preşedintele Băsescu şi cred că valua măsuri în această privinţă. (...)Este foarte periculos săîncepi să modifici sistemul de taxe după ce ai luat nişte măsurifoarte dificile, dar vom discuta toate opţiunile", a spus JeffreyFranks, şeful misiunii FMI în România, după o întâlnire cu maimulţi reprezentanţi ai patronatelor.
Legile votate în Parlament prin care a fost redusă TVA laalimentele de bază, iar pensiile sub 2.000 lei vor fi neimpozitateurmează să fie transmise preşedintelui pentru promulgare.

Deficitul bugetar, nemodificat
Reprezentanţii patronatelor au intrat la discuţiile cu Fondul cupropuneri de majorare a deficitului bugetar şi de dimi­nuare acontribuţiilor sociale, însă şeful misiunii FMI în România adeclarat că ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor, stabilităla 4,4% din PIB, nu va fi mo­di­ficată. PIB-ul este estimat pentruanul viitor la 544,4 mld. lei (129, 3 mld. euro), deficitul agreatfiind de 24 mld. lei (5,7 mld. euro).
"Din discuţiile preliminare cifrele pentru trimestrul al treileaarată bine. Ţinta de deficit bugetar a fost atinsă, în anumitelimite, şi suntem optimişti în legătură cu ceea ce a mai rămas dinacest an. Ţinta de deficit pentru 2011nu va fi modificată", a spusFranks.
Indicatorii macroeconomici privind România pe care s-a bazat FMI în2009 şi 2010 au fost depăşiţi de realitate, existând semne deîntrebare şi asupra indicatorilor prognozaţi pentru anul viitor.Fondul se aşteaptă la o creştere economică de 1,5% în 2011, însăoamenii de afaceri sunt sceptici.
Principala problemă a României este dificultatea găsiriifinanţărilor pentru deficitul bugetar. Sumele atrase lunar deTrezorerie de pe piaţa internă au fost în general la jumătate faţăde volumele planificate, în condiţiile în care din vară Trezoreriaa impus un plafon de 7% pe an pentru randamentul plătit laemisiunile de titluri, indiferent de scadenţă.
Autorităţile intenţionează să facă anul viitor un nou acord cu FMI,de tip preventiv, aranjamentul urmând să includă o linie de creditcare va fi pusă la dispoziţia României doar în cazul unor şocuriexterne.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO