Eveniment

FMI pune sare pe rană: Diferenţa de investiţii în infrastructură între Europa de Est şi Europa de vest este de 1.150 mld. euro

FMI pune sare pe rană: Diferenţa de investiţii în...

Autor: Teona Tomoiaga

30.09.2020, 08:18 61

Între investiţiile de infrastructura dintre Europa de Est şi cea Occidentală este o diferenţă de 1.150 miliarde de euro

Europa Centrală şi de Est are o lipsă de 1.150 miliarde de euro în investiţiile de infrastructură faţă de zona Europei de Vest, arată un studiu al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit studiului, deşi ţările din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est (CESEE) au progresat în ultimii 30 de ani, trebuie să investească în proiecte de infrastructură care conectează regiune: digitalizare, economie inteligentă şi obiectivele climatice – pentru a atinge nivelul ţărilor europene mai dezvoltate, adică UE15.

Kristalina Georgieva, directorul FMI, spune că cel mai important lucru este implicarea sectorului privat în proiecte, creşterea transparenţei şi a calităţii proiectelor de investiţii.

Studiul a fost prezentat, luni, la Tallinn şi a fost realizat în contextul summit-ului Iniţiativelor celor Trei Mări care va avea loc, în format de videoconferinţă, pe 19 octombrie.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Obiectivul său principal este de a oferi susţinere politică pentru o mai bună cooperare, convergenţă şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări – Adriatică, Baltică şi Neagră – în trei domenii principale: energie, transporturi şi digital. Partenerii cheie ai iniţiativei sunt Germania, UE şi Statele Unite.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO