Dacă până acum Franks s-a putut lăuda la Washington că a condus un acord de succes cu România şi l-a început şi pe al doilea, letargia persistentă a economiei pune sub semnul întrebării soliditatea acestui succes.
Deficitul bugetar a intrat pe o tendinţă solidă de scădere, inflaţia s-a redus rapid în ultima jumătate de an, dar reluarea creşterii economice este firavă, iar provocarea pentru Franks şi colegii săi este să aducă pe masa discuţiilor cu Guvernul şi soluţii de stimulare a economiei după trei ani de austeritate.
Mandatul lui Franks de negociator-şef pe relaţia cu România ar urma să se încheie în 2013, odată cu expirarea actualului acord stand-by tratat drept unul de tip preventiv.
Mai mult decât în rundele precedente, discuţiile autorităţilor române cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene ar trebui să se concretizeze într-o serie de răspunsuri pragmatice la problemele României, cea mai importantă fiind stimularea creşterii economice şi prevenirea reintrării în recesiune.
De fapt, consolidarea creşterii economice este obiectivul principal al noului program cu FMI şi Comisia Europeană, de tip preventiv, parafat anul trecut. Rămâne de văzut cu ce soluţii vor veni experţii internaţionali pentru a stimula creşterea economică. Misiunea comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a început ieri a patra evaluare a acordului stand-by preventiv, într-un context social tensionat, dominat de proteste.
Economia a revenit anul trecut în teritoriul pozitiv, dar redresarea rămâne fragilă şi riscurile au crescut rapid, planând din nou ameninţarea recesiunii.
Dacă după acordul parafat în 2009 marea dezamăgire a FMI a fost că economia încă nu a revenit pe creştere, după acordul preventiv început în 2011 dezamăgirea ar putea să fie incapacitatea de a menţine economia pe plus, dacă nu vor fi luate măsuri de stimulare. Iar una dintre măsuri ar putea fi majorarea salariilor bugetarilor pentru a da un imbold consumului intern, în contextul în care exporturile nu vor mai putea ajuta foarte mult economia pe fondul încetinirii economiilor vestice, principalii parteneri comerciali ai României.
FMI chiar anticipa până acum că avansul economiei în acest an va fi determinat într-o proporţie mai mare de consumul privat. Este greu de crezut că vom vedea o creştere importantă a consumului populaţiei sau a consumului corporatist - care ar presupune că firmele vor suplimenta investiţiile şi vor aloca mai mulţi bani pentru cheltuieli - în contextul actual dominat de incertitudini economice externe, dar şi de tensiuni sociale interne.
Pe durata precedentului acord, parafat în 2009 cu FMI, economia nu a reuşit să iasă din recesiune, România experimentând doi ani de ajustări dramatice, concretizate în disponibilizări, tăierea salariilor bugetarilor cu 25% şi majorarea TVA. Iar companiile de stat au continuat să înregistreze pierderi uriaşe şi să genereze arierate.
România a îndeplinit până acum criteriile agreate cu FMI şi a trecut cu bine de cele trei evaluări ale acordului preventiv. Dar este nevoie de măsuri suplimentare pentru a ajuta economia să iasă din letargie.
Deşi FMI a caracterizat programele cu România ca fiind un succes, românii au resimţit doar reducerea salariilor şi faptul că plătesc facturi mai mari când fac cumpărături din cauza majorării TVA la 24%. Nivelul de trai al românilor nu s-a îmbunătăţit.
O altă întrebare, în plan bancar, este de ce FMI nu încurajează BNR să continue să reducă dobânda de politică monetară pentru a încuraja creditarea în lei, în condiţiile în care inflaţia scade, evoluţia cursului este stabilă, iar rezervele valutare sunt consistente.
Dimpotrivă, Fondul "ceartă" banca centrală, considerând că reducerea dobânzii de politică monetară ar fi fost prematură.
România nu a avut o criză bancară, iar leul a a rezistat destul de bine în contextul ultimelor tulburări de pe pieţele financiare, uneori şi cu ajutorul intervenţiilor indirecte ale băncii centrale, potrivit dealerilor bancari.
FMI se laudă cu faptul că nu a fost nevoie ca statul să injecteze capital în vreo bancă, deşi în realitate băncile au fost susţinute prin eliberarea de rezerve minime obligatorii, care a compensat reducerea finanţărilor de la băncile-mamă. Practic, banii de la FMI au înlocuit în rezerva valutară a BNR o bună parte din stocul reprezentat de rezervele minime în valută ale băncilor.
FMI recomandă în continuare BNR să adopte o atitudine prudentă în politica monetară, în condiţiile în care există probabilitatea revenirii presiunilor asupra leului, însoţite de ieşiri de capital. Banca centrală nu ar trebui să scadă acum ratele rezervelor minime obligatorii constituite de bănci, pentru a avea un buffer (tampon) în cazul unor eventuale probleme în sistemul financiar.
În plan fiscal, FMI ar putea să se implice mai activ în monitorizarea rezultatelor luptei împotriva evaziunii fiscale şi a creşterii gradului de colectare. De exemplu, ar putea să impună praguri de performanţă pentru a aduce la "lumină" cât mai mult din "economia gri".
În luna martie 2011, autorităţile de la Bucureşti au decis să prelungească înţelegerea cu FMI printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 mld. euro. Acordul cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 mld. euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 mil. euro de la Banca Mondială.
Întrebări care aşteaptă răspunsuri de la FMI
n Cum va fi stimulată creşterea economică şi cum se poate preveni revenirea în recesiune?
n De ce FMI nu încurajează BNR să continue să reducă dobânda de politică monetară pe măsură ce inflaţia scade, evoluţia cursului este stabilă, iar rezervele valutare sunt consistente?
n Care este progresul înregistrat în îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare?
n De ce FMI nu se implică mai mult în lupta împotriva evaziunii fiscale şi nu stabileşte anumite praguri de performanţă (ex: trimestrial să fie "adusă la lumină" o parte din "economia gri")?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
