Eveniment

Fostul ministru de Finanţe acuză Guvernul că nu va majora salariile şi pensiile

Fostul ministru de Finanţe acuză Guvernul că nu va...

Autor: Ana Petrescu

15.12.2019, 12:49 236

Eugen Teodorovici a declarat că Executivul nu are în vedere majorarea pensiilor şi salariilor, în contextul în care nu sunt prevăzute creşteri în bugetele pe următorii trei ani în acest scop. Fostul ministru de Finanţe a precizat că punctul de pensie nu va fi majorat.

„Pot spune clar că actualul Guvern PNL minte în mod clar cu privire la salarii şi pensii, pentru că nu sunt prinse aceste creşteri în bugetele pe 2020, 2021 şi 2022. Aici fac trimite la Legea fiscal bugetară pe care am văzut-o în spaţiul public, aşa cum al nostru calendar stabilea foarte clar, aşa cum legile în vigoare azi o impun. În realitate, imediat după alegerile din 2020, este punctul nostru de vedere foarte clar şi fundamentat, se va trece la măsuri de austeritate. Adică la tăieri de venituri, concedieri şi alte astfel de măsuri care ştim cât de bine au făcut şi au reprezentat un obiectiv pentru guvernarea PNL şi în anii anteriori”, a afirmat Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la sediul PSD.

Fostul ministru a completat că Guvernul Orban nu va aplica creşterea punctului de pensie, lucru care reiese din Strategia fiscal bugetară prezentantă de Executivul.

„Aceste majorări nu vor fi aplicate de către Guvernul Orban pentru creşterea punctului de pensiei. Promisiunea creşterii punctului de pensiei, conform calendarului anunţat de PSD, cum spuneam este doar praf în ochi. Dovada este foarte clară din documentul menţionat şi anume Strategia fiscal bugetară. Este menţionat în mod foarte clar şi de asemenea şi în opinia Consiliului Fiscal, care spune următorul lucru: «totodată, cheltuielile de asistenţă socială par subestimate începând cu anul 2021, în raport cu estimările MFP din nota de fundamentare la Legea pensiilor nr. 127/2019». Pentru 2021 decalajul în raport cu evaluările anterioare ale Guvernului şi ale Consiliului Fiscal este cuprins între 1,3 şi 1,5 din PIB, iar în 2022 între 2,2 şi 2,6 din PIB”, a explicat Teodorovici.

O altă minciună a Cabinetului Orban este cea referitoare la salarii.

„Referitor la salarii, e din nou o minciună pe care Guvernul Orban o propagă în spaţiul public. Ştim foarte bine declaraţiile premierului de acum câteva zile că se analizează dacă se vor mai aplica creşterile de salarii pentru profesori, în consonanţă cu declaraţiile ministrului demis al Finanţelor, pentru că trebuie să avem în vedere că a fost şi o moţiune simplă votată în plenul Senatului”, a mai spus social-democratul.

De asemenea, fostul ministru de Finanţe a acuzat că PNL îi minte şi pe bugetari atunci când susţine că le vor creşte salariile.

„Guvernul PNL minte bugetarii, atunci când spune că vor creşte salariile respectând Legea salarizării unitare. De fapt se taie aceste salarii. Iar dovada este evidenţiată în Strategia fiscal bugetară la pagina 7 şi în proiecţia de buget unde guvernarea PNL propune un câştig salarial mediu net lunar de 3.324 lei în anul 2020, mai mic decât este estimat că va fi câştigul salarial mediu net în decembrie 2019, adică minimum 3.346 lei. Deci guvernarea PNL taie din salariile românilor şi nu le creşte, aşa cum legea obligă. În octombrie 2019, câştigul salarial mediu net este deja de 3.116 lei, iar în ultimele lunii ale anului 2019, acesta va creşte cu cel puţin 230 lei, deci va ajunge la 3.346 lei”, a conchis Teodorovici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO