Eveniment

Franks se duce mâine la Băsescu, la numai câteva zile de la venirea în România

Franks se duce mâine la Băsescu, la numai câteva zile de la venirea în România

Autor: Razvan Voican

24.07.2011, 18:31 629
Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentruRomânia, va avea mâine o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescula Palatul Cotroceni. El va fi însoţit de reprezentanţii ComisieEuropene şi ai Băncii Mondiale.


Franks a început miercuri o nouă vizită de evaluare trimestrială aîndeplirii angajamentelor asumate de autorităţi prin acordulstand-by încheiat în martie.
Deregulă, Franks se întâlnea cu Băsescu tocmai la finalul uneivizite, eventual când era nevoie de intervenţia preşedinteluipentru adoptarea unor măsuri de austeritate sau a unor noiangajamente din partea Guvernului.


De această dată, delegaţia Fondului merge la Cotroceni chiar înprima parte a misiunii prevăzute să dureze până pe 1august.


FMI are pe agendă mai multe probleme - de la creşterea arieratelor,atât la nivel central, cât şi local, la restructurarea companiilorde stat şi introducerea managementului privat. De asemenea, va fidiscutată rectificarea bugetului pe anul în curs. O miză importantăpentru FMI rămâne atingerea unei relansări economice mai solide,după doi ani şi jumătate în care a supervizat politicamacroeconomică a României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels