Eveniment

Gebrüder Weiss România: Piaţa de transport şi logistică este marcată de incertitudinile economico-sociale. Inflaţia şi costul energiei înrăutăţesc problema

Gebrüder Weiss România: Piaţa de transport şi...

Autor: Dorin Oancea

26.07.2022, 10:48 64

Conform estimărilor Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de transport şi logistică, piaţa de profil va fi marcată în acest an de incertitudinile economice şi sociale şi va avea un ritm de creştere uşor mai lent comparativ cu 2021.

Pe de altă parte, prima jumătate din an a prefigurat un context favorabil pentru dezvoltarea de noi linii de business şi pentru accesarea de oportunităţi suplimentare.

„Anul 2021 a fost marcat de o serie de provocări care se remarcă şi în acest an. Astfel, anul trecut, lipsa forţei de muncă calificate, creşterea continuă a costurilor, situaţia pandemică au fost unele dintre cele mai mari provocări. În 2022, acestora li se adaugă şi incertitudinile economice determinate de creşterea galopantă atât a inflaţiei, cât şi a costurilor la energie şi combustibil, dar şi cele sociale în contextul conflictului din Ucraina”, a declarat Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss România.

Potrivit afirmaţiilor sale însă, anul acesta aduce cu sine, aşa cum a arătat deja prima jumătate, şi o serie de oportunităţi importante. Astfel, ridicarea restricţiilor determinate de pandemie redeschide rute afectate şi înlesneşte transporturile, în timp ce se poate observa o creştere a cererii pe serviciile de transport multi şi intermodal. Pe de altă parte, investiţiile din ultimii ani în digitalizarea industriei se vor concretiza, treptat, în tot mai multe oportunităţi de business.

“În mod normal, în industria de transport şi logistică, începutul anului este unul mai lent, fiind vorba în special de sezonalitatea anumitor industrii. Pe lângă acest aspect, primele luni din 2022 au reprezentat şi începutul unei noi crize – conflictul din Ucraina - care a pus presiune şi mai mare pe lanţul de aprovizionare. Tocmai din acest motiv suntem uşor rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia segmentului pe care activăm, însă cu siguranţă 2022 va aduce un avans uşor”, a mai spus Viorel Leca.

Acest aspect este confirmat şi de raportul global TI Global Freight Forwarding 2022 (Transportul global de marfă 2022), conform căruia aglomeraţia portuară, ratele ridicate de transport şi creşterea înregistrată de comerţul online au creat contextul pentru o creştere impresionantă a pieţei globale de profil, în ultimul deceniu, cu 11,2%. Pe de altă parte, raportul arată că 2022 va înregistra, la nivel global, un avans de 5,7%.

În ceea ce priveşte evoluţia segmentului de transporturi la nivel naţional, datele INSSE raportate la nivelul lui 2021 arată că transportul rutier de mărfuri a înregistrat un avans cu cca. 15,1% pentru volumul mărfurilor transportate, comparativ cu 2020. În cazul transportului feroviar, volumul mărfurilor a înregistrat creṣtere cu 15,6% faṭă de anul precedent, datorată evoluṭiilor pozitive ale tuturor componentelor, în timp ce transportul maritim a avut o scădere cu 11,1%. Totodată, în transportul aerian, volumul mărfurilor transportate a înregistrat o creştere cu 1,9% faṭă de anul 2020.

Datele centralizate ale INSSE mai revelă că, în transportul rutier internaţional de mărfuri, 93,2% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din State Membre ale Uniunii Europene ṣi 95,5% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinaţie State Membre ale Uniunii Europene. Cele mai mari cantităţi de mărfuri au provenit din Germania (21,1%), Ungaria (15,9%) şi Italia (11,3%), iar în ceea ce priveşte încărcările, 18,5% din volumul mărfurilor au avut ca destinaţie Germania, 16,3% Italia şi 14,9% Ungaria.

„Datele INSSE confirmă, o dată în plus, creşterea segmentului feroviar în contextul în care tot mai multe industrii îşi redesenează sursele de aprovizionare şi apelează la transportul intermodal. Dezvoltarea infrastructurii feroviare ar putea creşte interesul pentru acest tip de serviciu, iar România ar deveni un important hub pe vechiul Drum al Mătăsii, facilitând comerţul dintre Europa şi Asia. În plus, transportul feroviar reprezintă un mijloc de transport sustenabil, un deziderat în noul context de business”, a mai spus Viorel Leca.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO