Eveniment

GHIDUL pentru începerea şcolii. Ce spune Asociaţia Părinţilor: Perfect în teorie, greu însă de pus în aplicare

GHIDUL pentru începerea şcolii. Ce spune Asociaţia...

Autor: Andreea Burnar

22.08.2020, 10:44 189

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un ghid pentru începerea şcolii. Directorii unor şcoli spun că unele măsuri prevăzute de acesta vor fi greu de respectat, în timp ce reprezentanţii părinţilor spun că ghidul e „perfect în teorie, greu însă de pus în aplicare”.

Şcolile îşi deschid porţile în 14 septembrie, iar dacă ghidul cu regulile speciale pentru condiţii Covid, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, rămâne în forma actuală, unităţile şcolare vor fi supuse unor mari provocări.

Directorul unei şcoli din Capitală, Nicoleta Fediuc, atrage atenţia că în document sunt măsuri care se pot respecta cu greu. Nu ştie, de exemplu, cum va putea decala pauzele, astfel încât numărul celor ca merg la grupele sanitare să fie limitat.

„Va fi foarte greu de gestionat problema cu toaletele. Dacă în timpul orelor un copilaş cere voie la toaletă el se va duce singur. Pentru că nu poate ca profesorul să lase 30 de copii în clasă şi să se ducă cu el la toaletă. Probabil că va fi un cadru didactic de serviciu pe hol, dar acum depinde şi de dimensiunea şcolii”, a declarat Nicoleta Fediuc, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 13.

„E o prostie, adică era amuzant când mergeam toate fetele la baie şi râdeam, era altă vreme. Ar trebui doar luate măsuri, la baie, să stăm departe, să nu fie multe persoane”, spune o elevă.

„Mi se pare chiar ciudat. În liceul meu suntem peste 1000 de elevi şi nu sunt foarte multe băi”, spune şi Luca.

„Ghidul este perfect din punct de vedere teoretic, dar este aproape imposibil de pus în practică la nivelul multor unităţi de învăţământ”, a declarat Iulian Cristache, preşedinte Federaţiei naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO