Eveniment

Grecia rămâne una dintre destinaţiile favorite ale românilor, chiar dacă intră pe lista roşie

Grecia rămâne una dintre destinaţiile favorite ale...

Autor: Laura Buciu

30.07.2021, 13:54 1161

În ciuda restricţiilor impuse de la 1 august, prin intrarea Greciei pe lista roşie a ţărilor cu risc epidemiologic, conediile românilor în această ţară continuă în mod normal. Mii se români optează pentru destinaţii din Grecia continentală, cât şi pentru insule.

Grecia va intra, din nou, pentru România, începând cu 1 august, pe lista roşie a ţărilor cu risc epidemiologic, însă, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), la ora actuală, pentru Grecia optează săptămânal mii de turişti români prin agenţiile de turism, cele mai solicitate destinaţii fiind atât Grecia continentală: Halkidiki, Riviera Olimpului, Paralia Katerini, cât şi insulele Creta, Rhodos, Corfu, Santorini, Thassos sau Zakynthos.

„Vacanţele continuă la ora actuală în Grecia, majoritatea rezervărilor pentru a doua parte a sezonului fiind făcute de către turiştii vaccinaţi. Este drept că toată lumea se aştepta ca Grecia să intre pe lista roşie, ţinând cont de evoluţia situaţiei, dar turiştii care s-au vaccinat cu rapel, după caz, cu minim 10 zile înainte de plecare, trebuie să ştie că nu au absolut nicio problemă la revenirea în ţară, nefiind nevoiţi să intre în carantină. De asemenea, este de reţinut că, la întoarcerea în România, minorii sub 6 ani nu au nevoie de test iar cei cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani vor evita carantina prin prezentarea unui test PCR, care poate fi efectuat şi imediat după sosirea în ţară”, declară Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

Pe de altă parte, concediile românilor aflaţi în Grecia continuă în mod normal, majoritatea dintre turişti optând pentru această destinaţie pentru plajă, relaxare, plimbări.

ANAT subliniază că restricţiile impuse de statul elen sunt măsuri „normale, minime”, precum purtatul măştii în interior sau regulile de distanţare fizică, românii fiind deja obişnuiţi cu ele.

„Faptul că nu pot avea loc petreceri mari iar cluburile sunt închise noaptea nu afectează mult preferinţele turiştilor români”, arată ANAT într-un comunicat de presă transmis vineri.

Pentru turiştii vaccinaţi cu vaccinurile acceptate de către Uniunea Europeană vacanţele continuă ca şi până acum. Ca o tendinţă, majoritatea turiştilor care au efectuat rezervări în ultima vreme pentru Grecia sunt vaccinaţi, ştiind că altfel s-ar fi expus riscului carantinării la intrarea în ţară.

Potrivit interesului arătat de către turişti, ANAT estimează că românii vor opta pentru Grecia şi pentru luna septembrie, clima fiind extrem de favorabilă în această perioadă iar tarifele, mult mai avantajoase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO