Eveniment

Grevă în învăţământ. Două sindicate vor protesta săptămâna viitoare

Grevă în învăţământ. Două sindicate vor protesta...

Autor: Petru Mazilu

15.01.2022, 11:41 996

Salariaţii din învăţământ vor intra în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie, anunţă Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment. Aceasta se va desfăşura miercuri, în intervalul orar 11:00-13:00.

Potrivit sindicaliştilor, protestul membrilor celor două organizaţii sindicale este cauzat de refuzul guvernanţilor de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor din educaţie şi de a adopta măsuri concrete în ceea ce priveşte veniturile cadrelor didactice, condiţiile de muncă şi finanţarea sistemului de educaţie.

„1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic).
2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanţarea educaţiei.
3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
4.Acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017.
5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă.
6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune”, sunt revendicările sinsicaliştilor din învăţământ.

Joi, membrii de sindicat au pichetat Palatul Victoria şi sediile PSD şi PNL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO