Eveniment

Greva profesorilor. Cel mai mare protest al profesorilor din ultimii ani. Sindicaliştii din Educaţie: Greva continuă / Negocierile de la Guvern au eşuat. Manifestaţii din Bucureşti au plecat în marş la Palatul Cotroceni unde se întâlnesc cu Iohannis

Greva profesorilor. Cel mai mare protest al profesorilor din ultimii ani. Sindicaliştii din Educaţie: Greva continuă / Negocieri de la Guvern au eşuat  / Manifestaţii din Bucureşti vor pleca într-un marş spre Palatul Cotroceni unde vor să se întâlnească cu Iohannis

Autor: Gabriel Negreanu

30.05.2023, 14:48 448
Câteva mii de persoane participă la cel mai mare protest al profesorilor din ultimii ani. Participă persoane din mai multe judeţe. Sindicaliştii care au participat marţi la negocieri cu reprezentanţii Guvernului susţin că acestea au eşuat şi că acţiunea de protest va continua.
 

Mii de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei în cea ce este cel mai mare protest al profesorilor din ultimii ani. Profesorii protestează şi la Cluj, Timişoara, Drobeta Turnu Severin.

Manifestaţii din Bucureşti au mers în marş spre Palatul Cotroceni, liderii de sindicat cerând să fie primiţi de către preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis îi va primi la discuţii, marţi, pe sindicaliştii din educaţie. Întâlnirea preşedintelui a fost confirmată de Administraţia prezidenţială.

UPDATE Sindicaliştii din Educaţie: Greva continuă / Negocieri de astăzi au eşuat

 Sindicaliştii care au participat marţi la negocieri cu reprezentanţii Guvernului susţin că acestea au eşuat şi că acţiunea de protest va continua.

„Acţiunea de protest continuă. Colegii noştri sunt singurii care vor decide momentul suspendării”, a spus unul dintre liderii sindicali.

Conform acestora, revendicările salariaţilor din învăţământ nu şi-au găsit încă rezolvare.

Ei susţin că preşedintele României ar trebui să intervină de urgenţă „dacă vrea să detensioneze situaţia”.

Mii de profesori participă marţi la o acţiune de protest pe străzile Capitalei. Cadrele didactice sunt în grevă de mai bine de o săptămână.

Oferta Guvernului: Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marţi cu liderii federaţiilor sindicale din Educaţie, aflate în grevă de mai bine de o săptămână. Acesta le-a propus sindicaliştilor, până la intrarea în vigoare a noii grile de salarizare, un venit net de 4.000 de lei, alocat în două tranşe

Ce solicită profesorii

Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;

Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%”.

Ce spune Guvernul

Guvernul nu a făcut publică nicio cifră cu privire impactul bugetar al majorărilor salariale din învăţământ, dar spune că nu are bani. Cerinţele profesorilor sunt simple: creştere de 25% a salariilor în ce a mai rămas din 2023 şi salariul profesorului debutant la nivelul salariului mediu pe economie începând cu 2024. Salariile din învăţământ sunt calculate, în cea mai mare parte, în funcţie de salariul profesorilor debutanţi, pe baza unui coeficient de salarizare. Greva profesorilor a intrat luni în cea de-a  doua săptămână şi sindicatele anunţă că nu se va opri.

„Revenim cu detalii pe măsură ce avem elemente confirmate“, a spus pentru ZF Dan Căr­bunaru, purtătorul de cuvânt al guver­nului întrebat fiind care este impactul bugetar.

Elevii şi studenţii se solidarizează cu profesorii aflaţi în grevă: Un salariu al unui profesor debutant este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) se solidarizează cu cadrele didactice din România şi organizaţiile lor sindicale şi îşi exprimă sprijinul faţă de revendicările acestora.

„Suntem convinşi că reforma reală a învăţământului nu poate fi efectuată fără o alocare corespunzătoare a resurselor financiare ale statului, iar educaţia de calitate se poate construi doar pe baze economice solide, apte să motiveze cei mai buni absolvenţi să aleagă funcţia didactică. Un salariu al unui profesor debutant, în valoare de 2.400 RON, este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023, iar statul român este dator să îşi asume responsabilitatea faţă de această situaţie şi să ia decizia strategică a finanţării corecte a sistemului de învăţământ”, se arată într-un comunicat al celor trei organizaţii.

Având în vedere iminenţa intrării în vigoare a legilor educaţiei, ANOSR, CTR şi CNE solicită respectarea prevederilor care tocmai au fost adoptate de Parlament şi alocarea a 15% din bugetul naţional către educaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO