Eveniment

Guvernul a decis majorarea bugetului pentru promovarea filmului românesc

Guvernul a decis majorarea bugetului pentru promovarea...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

29.11.2017, 16:24 80

”Potrivit unui Memorandum discutat în şedinţa de miercuri, Guvernul are în vedere suplimentarea ajutorului de minimis pentru promovarea filmului românesc în ţară şi peste hotare, pe două secţiuni, respectiv pentru participarea la festivaluri şi târguri de filme, naţionale şi internaţionale şi pentru distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti de toate genurile. Banii provin din Fondul cinematografic, alimentat din surse stabilite prin art. 13 alin (1) al O.G 39/2005, fără să fie implicate resurse financiare de la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, perioada de valabilitate a schemei în care vor fi acordate ajutoare de minimis este de cinci ani de la aprobarea schemei iniţiale, prin decizia directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei, respectiv până în data de 8 decembrie 2019.

”Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), aflat în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, este iniţiatorul, furnizorul şi administratorul schemei de ajutor de minimis atât pentru participarea la festivaluri şi târguri de filme, cât şi pentru distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti. Sprijinul financiar nerambursabil se acordă prin contract încheiat între beneficiar şi CNC, iar data semnării contractului este considerată data acordării acestei forme de sprijin. Plăţile ajutorului de minimis vor fi efectuate până în anul 2020. Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de beneficiari”, se mai arată în comunicat.

Conform Beneficiarii eligibili sunt întreprinderi române legal constituite şi care îşi desfăşoară activitatea în România, înscrise în Registrul cinematografiei, care nu înregistrează datorii la bugetul de stat, bugetele speciale sau bugetele locale şi care totodată trebuie să îndeplinească mai multe condiţii specifice, menţionate în Regulament.

”Odată cu majorarea bugetelor alocate celor două scheme de minimis se majorează şi numărul estimat de beneficiari, în cazul distribuirii şi exploatării filmelor româneşti fiind vorba de o creştere de 100%, de la 75 la 150 de beneficiari. Măsura luată în discuţie de guvern se întemeiază pe mai multe documente interne şi internaţionale care pun accent pe protecţia şi promovarea diversităţii culturale, printre care Tratatul de la Lisabona, Convenţia UNESCO din octombrie 2005 şi Programul de guvernare. În acelaşi timp, Executivul urmăreşte stimularea cinematografiei româneşti, care a repurtat succese răsunătoare în ultimii ani pe plan extern: în perioada 2012-2016, 77 de filme româneşti au obţinut peste 250 de premii de prestigiu în competiţiile internaţionale de gen”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO