Eveniment

Guvernul a închis oficial robinetul de despăgubiri la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

Guvernul a închis oficial robinetul de despăgubiri la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

ANRP este condusă acum de Dorina Danielescu, fostă şefă a DIICOT Ploieşti. Numirea Dorinei Danielescu la conducerea ANRP a avut loc în toamna anului trecut după ce unul dintre vicepreşedinţii instituţiei, Remus Baciu, a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit 850.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire ale unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.

Autor: Roxana Daniela Pricop

14.03.2012, 00:06 1338

Guvernul a decis marţi, 13 martie, suspendarea pentru şase luni a emiterii titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul co­munist, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax, deşi procesul este blocat de aproape un an.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a confirmat pentru Mediafax informaţia, precizând că suspendarea emiterii de titluri este necesară pentru "consolidarea" cadrului normativ necesar aplicării legislaţiei în domeniu şi că reprezintă rezultatul unui audit intern, dar şi al faptului că statul mai deţine doar 5 milione de acţiuni la Fondul Proprietatea (0,04% din capitalul social subscris şi vărsat).

Titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în numele statului, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român corespunzător despăgubirilor acordate. Acestea pot fi valorificate prin conversie în acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau prin preschimbarea în titluri de plată până la un cuantum maxim de 500.000 lei. Plăţile în numerar au fost şi ele suspendate pentru doi ani în vara anului 2010. Astfel că singura opţiune de conversie erau acţiunile la Fondul Proprietatea, care şi acestea s-au epuizat. Statul mai are doar 5 milioane de acţiuni la FP în condiţiile în care pe masa ANRP aşteaptă încă 50.000 de dosare.

Măsura luată în şedinţa de guvern de marţi este tardivă: Comisia Centrală pentru Stabilirea Despă­gubirilor nu a mai emis un titlu de despăgubire din mai 2011 pentru că şedinţele Comisiei nu s-au putut ţine din lipsă de cvorum. Vineri, 9 martie, a avut loc ultima convocare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă şedinţa nu s-a putut ţine din lipsă de cvorum (trebuia să fie prezenţi minimum 7 din cei 9 membri). Pe 9 martie, Comisia ar fi trebuit să stabilească cuantumul final al despăgubirilor şi să emită titluri de despăgubire pentru circa 3.000 de dosare cu un cuantum total al solicitărilor de peste 3 mld. lei.

Oficialii ANRP nu au putut fi contactaţi de ZF până la închiderea ediţiei pentru a explica de ce nu a fost întrunit cvorumul.

În şedinţa de guvern de marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că este dispus să sesizeze organele de cercetare penală pentru modul defectuos în care a fost gestionată activitatea ANRP şi că există deja un raport de audit efectuat pe această temă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO