Eveniment

Guvernul a suplimentat cu 40 de milioane de lei fondul pentru despăgubirea crescătorilor de porci

Guvernul a suplimentat cu 40 de milioane de lei fondul...

Autor: Ionel Dancu, Mediafax

05.09.2018, 13:56 82

„Am luat mai multe măsuri pentru a sprijini financiar pe toţi cei care au avut de pierdut din cauza pestei porcine africane cât şi pentru combaterea răspândirii virusului. Suplimentar faţă de sumele prevăzute în rectificarea bugetară pentru despăgubirea crescătorilor de porci, adică peste 160 de milioane de lei, Ministerul Finanţelor Publice a transferat ANSVSA încă 40 de milioane de lei. Prin urmare, sunt disponibili peste 200 de milioane de lei, în special pentru plata despăgubilor, dar şi pentru achiziţia de dezinfectanţi, kit-uri de laborator şi alte materiale necesare ANSVSA", a declarat premierul Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat într-o conferinţă de presă că până la 27 august „sunt 10 judeţe afectate 121.012 porci care au fost sacrificaţi, au ieşit practic din efective, morţi, ucişi” „Din 2.500 de UAT-uri, care reprezintă Unitătile Administrativ Teritoriale din judeţele respective, în judeţul Bihor, din 531 de localităţi sunt 8 afectate, acest lucru însemnând 1,5%. În Satu-Mare, din 285 sunt afectate 4, care înseamnă 1,4%. În Sălaj este vorba despre un focar în afară şi nu la porcii domestici, ci la mistreţi. În Brăila, din 184 sunt 24 de unităţi teritoriale, care înseamnă 13%, în Constanţa din 259, sunt 27 care înseamnă 10,4%, în Galaţi din 245 una, care înseamnă 0,4%, în Tulcea din 184 sunt 74, care înseamnă 40,2%. În Ialomiţa, din 193 sunt afectate 24, care înseamnă 12,4%, Călăraşi - din 166, două au fost afectate, care înseamnă 1,2%, iar în Ilfov din 111 două, care înseamnă, 1,8% şi mai sunt suspiciuni în două localităţi”, a mai adăugat ministrul.

Ultimele statistici privind evoluţia pestei porcine arată că numărul porcilor ucişi va depăşi 350.000 în urma confirmărilor de focare din judeţele Tulcea şi Brăila, iar numărul locurilor de muncă desfiinţate va fi de ordinul sutelor.

După ce Carniprod (Tulcea) a deschis lista neagră cu 45.000 de porci ucişi şi 150 de locuri de muncă desfiinţate, confirmările de focare din judeţul Brăila - Tichileşti şi Gropeni - vor adăuga 200.000 la numărul de porci ucişi şi 600 de posturi la numărul locurilor de muncă desfiinţate. Pănă la acel moment, totalul la nivel naţional al porcilor ucişi era deja de peste 70.000 în ferme şi aproape 50.000 în gospodării ale populaţiei, astfel că numărul eutanasierilor va trece de 350.000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO