Eveniment

Guvernul ar putea decide o remaniere, chiar de a doua zi după moţiune

13.06.2010, 23:06 19

Din ce în ce mai multe voci din mediul puterii vorbesc despre orestructurare majoră a Guvernului dacă el va rezista moţiunii decenzură care va fi dezbătută marţi de Parlament.

Una dintre cele mai radicale propuneri este aceea de reducere laopt a numărului de ministere - după modelul guvernului maghiar, opropunere avansată şi de ZF acum mai bine de o lună.

Deputatul PDL Sever Voinescu, cunoscut ca apropiat alpreşedintelui Traian Băsescu, a declarat la finele săptămânii,citat de Mediafax, că gestionarea treburilor României de miercuriîncolo trebuie făcută de o echipă serios împrospătată.

"Sunt absolut sigur că gestionarea treburilor României demiercuri încolo trebuie făcută de o echipă serios împrospătată", asusţinut deputatul PDL, dar a refuzat, potrivit sursei menţionate,să facă nominalizări.

Între miniştrii ale căror nume au fost vehiculate în legătură cuaceste schimbări se numără Sebastian Vlădescu (Finanţe), MihaiŞeitan (Muncă), Mihail Dumitru (Agricultură) şi Daniel Funeriu(Educaţie).

Săptămâna trecută şi deputatul Raluca Turcan (soţia purtătoruluide cuvânt al lui Traian Băsescu) afirmase că mai mulţi parlamentaridemocrat-liberali "consideră că se impune o restructurare reală aaparatului central".

Cum va fi făcută această restructurare rămâne de văzut.Duminică, la PROTV la emisiunea "După 20 de ani", ministruladministraţiei şi internelor Vasile Blaga a fost întrebat înlegătură cu propunerea primarului sectorului 3 Liviu Negoiţă dereducere la opt a numărului de ministere. Potrivit lui Blaga,această propunere nu a fost discutată în partid. Însă Blaga susţinecă nu-i vede raţiunea: "Nu văd care ar fi foarte marea economie înacest moment (...)".

Ministrul a afirmat însă că Guvernul va lua măsurile pentru careşi-a asumat răspunderea şi va diminua drastic aparatul de stat,numărul de secretari de stat, de subprefecţi, arătând că va propuneca în loc de doi subprefecţi să existe doar unu în fiecarejudeţ.

Blaga a susţinut că nu crede că Guvernul va cădea în urmamoţiunii de cenzură: "Nu cred că Guvernul va cădea, nu cred cămoţiunea va trece, pentru că formaţiunile politice, cele trei, şiminorităţile au declarat, toate, că susţin Guvernul".

Moţiunea va fi votată marţi, în ciuda faptului că preşedinteleTraian Băsescu ceruse Parlamentului ca ea să fie votată săptămânatrecută, pe motiv că se depăşeşte timpul constituţional, legeafundamentală afirmând că un astfel de document este votat la treizile după citirea lui, adică cel mai târziu vineri. Acest lucru s-aîntâmplat pentru că preşedinţii celor două camere Mircea Geoană şiRoberta Anastase nu s-au pus de acord asupra convocăriiLegislativului.

Vasile Blaga a precizat că şeful statului avea dreptate, dar căpână la urmă s-a decis ca dezbaterea să aibă loc marţi.

Premieră: un deputat PDL va vota contra Guvernului dupăce şi-a întrebat alegătorii

Deputatul PDL Daniel Oajdea a decis ieri că va vota moţiunea decenzură, după ce majoritatea participanţilor la întâlnirea pe carea organizat-o pentru a stabili modul în care va vota s-au exprimatfavorabil, pe durata votului existând discuţii în contradictoriu.Un număr de 98 de ieşeni participanţi la întâlnirea organizată dedeputatul PDL de Iaşi şi-au exprimat votul pentru ca Oajdea săvoteze moţiunea de cenzură, 47 s-au pronunţat "împotrivă", în timpce o persoană s-a abţinut, iar 11 buletine de vot au fostinvalidate. Oajdea a spus că va respecta opţiunea electoratului dincolegiul său şi că va vota moţiunea de cenzură la dezbaterea careva avea loc mâine în Parlament. El riscă excluderea din partid.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO