Eveniment

Guvernul Cioloş mai pierde un ministru: Petre Tobă a demisionat, Gabriel Oprea, cercetat penal

Guvernul Cioloş mai pierde un ministru: Petre Tobă a...

Autor: Mediafax

02.09.2016, 00:05 299
Chestorul principal Petre Tobă, ministru de interne, unul dintre cei mai importanţi ofiţeri ai Poliţiei Române, a demisionat aseară după ce DNA a cerut urmărirea penală într-un dosar de corupţie.

Într-o altă speţă, DNA a cerut ieri Senatului încuviinţarea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea, fost predecesor al lui Tobă în funcţia de ministru, acesta fiind acuzat de ucidere din culpă în urma morţii, acum un an, a unui ofiţer de poliţie aflat în coloana sa oficială. Tobă este cercetat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului în cazul unui dosar de corupţie de la nivelul serviciului secret al Internelor. În dosarul DNA sunt implicaţi şi şase foşti şefi ai serviciului secret al Poliţiei, Departa­men­tului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

În dosarul lui Tobă este implicat şi Gabriel Oprea. DNA susţine că la data de 1 aprilie, în calitate de ministru al afacerilor interne, Petre Tobă ar fi refuzat să declanşeze declasificarea parţială a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul în care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuieli din bugetul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, cererea procurorilor vizând câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO