Eveniment

Guvernul face apel la diplomaţi să ajute firmele româneşti. Teodor Meleşcanu le cere ambasadorilor să sprijine firmele româneşti prin relaţiile pe care le au

Guvernul face apel la diplomaţi să ajute firmele...

Autor: Dana Stanila

31.08.2017, 10:36 199

”Nu putem să ignorăm faptul că există situaţii în care au nevoie (n.r firmele româneşti) de un sprijin, un sprijin pentru o intervenţie politică, printr-o intervenţie diplomatică. Nu trebuie să aveţi nici cea mai mică reticenţă în a vă folosi capitalul pe care îl aveţi de relaţii, imaginea de care vă bucuraţi în ţările de reşedinţă pentru a sprijini aceste demersuri. Nu este vorba de a face afaceri, nu este vorba de a promova anumite interese, este vorba pur si simplu de a promova exportul românesc care se face într-o măsură covârşitoare de către societăţi cu capital străin. Ele însă sunt în România, plătesc impozite la stat, dau de lucru oamenilor şi contribuie foarte serios la importanţa economică import-export a României”, le-a spus ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, reprezentanţilor corpului diplomatic al României.

Ministrul Afacerilor Externe a precizat că, deşi marile firme din România au instrumentele necesare să pătrundă pe alte pieţe, nu trebuie ca reprezentanţii ţării să aibă reticenţă în a stabili o relaţie directă cu societăţile româneşti.

”Tot ce înseamnă întreprinderi, societăţi care există în România, indiferent dacă sunt cu capital privat românesc, cu capital de stat românesc sau investiţii străine, reprezintă societăţi româneşti. Vreau să ne fie clar acest lucru, pentru a nu avea niciun fel de reticenţă atunci când se solicită sprijinul sau avem iniţiativa şi dorinţa de a stabili o relaţie directă”, a spus Teodor Meleşcanu.

În ceea ce priveşte relaţia personalului diplomatic cu structurile din România, ministrul a admis că sunt deficienţe.

”Ştiu că una din problemele pe care le ridicaţi foarte des se referă la faptul că nu primiţi reacţii din ţară. Nu vreau să caut scuze, ele sunt cunoscute, precaritatea personalului, a numărului de persoane care se ocupă de anumite zone, problema fondurilor de care dispunem şi mai ales presiunea care există”, a continuat Meleşcanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO