Eveniment

Guvernul PNL este ameninţat. Deputat USR: Dacă nu se găsesc banii necesari pentru Autostrada A8 votez moţiunea de cenzură

Guvernul PNL este ameninţat. Deputat USR: Dacă nu se...

Autor: George Nastase

23.01.2020, 12:17 532

Deputatul USR Iulian Bulai i-a transmis premierului Ludovic Orban, printr-un mesaj pe Facebook, că dacă nu vor fi alocate fonduri europene nerambursabile pentru Autostrada Târgu Mureş - Iaşi, va vota moţiunea de cenzură. Bulai a scris că lipsa infrastructurii în Moldova face sute de victime rutiere.

"Stimate domnule Orban, aţi ignorat Moldova ca ministru al Transporturilor, înţeleg că veţi face la fel acum. Dacă nu se mişcă lucrurile să avem fonduri europene nerambursabile pentru Autostrada A8 în următorul exerciţiu financiar al UE, vă asigur de faptul că voi vota pentru moţiunea de cenzură la urmatoarea moţiune împotriva acestui guvern. Lipsa infrastructurii în Moldova ne duce la disperare. Ne izolează de România şi de Europa şi face sute de victime rutiere în zona noastră", a notat Iulian Bulai în mesajul său.

Acesta transmite că "ignorarea Moldovei din partea blatului PSD-PNL de nealocare bugetară" pentru infrastructura din Moldova trebuie să înceteze.

"Nu mai ignoraţi Moldova. Nu ne luaţi de fraieri. Nu aţi dat bani Moldovei şi asta se ştie. Dacă prin pârghiile pe care le aveţi acum problema nu se rezolvă cât mai repede, votez cu conştiinţa împăcată la următoare moţiune de cenzură. Şi mai conving şi alţi parlamentari modolveni să o facă. Nemţenii şi moldovenii m-au trimis în Parlament să lupt pentru interesul regiunii noastre pe care acum o ignoraţi. Aşa cum aţi făcut în ultimii 30 de ani. Nu mai ţine. Nu mai avem răbdare pentru promisiuni goale", a mai scris deputatul.

Ulterior, Bulai a discutat cu ministrul Transporturilor Lucian Bode şi a transmis că în exerciţiul financiar al UE 2021-2027 nu se prevăd bani pentru Autostrada A8.

"Negocierea nu este finală şi dacă Guvernul reuşeşte să susţină corect cauza României s-ar putea găsi fonduri. Constrângerile propuse în prezent care stabilesc alocări minime pentru alte obiective (high-tech sau “verde”), prin urmare lăsând prea puţini bani pentru infrastructură de transport, nu se potrivesc cu realităţile României. Coeziunea şi reducerea decalajelor trebuie să rămână priorităţi pentru UE. Depinde de cât de bine ştie Guvernul să ne reprezinte interesele să se întâmple asta şi să se găsească fonduri pentru A8", arată deputatul USR într-un mesaj pe Facebook.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO