Eveniment

Guvernul scoate din buzunarul nostru 1 mld. lei pentru a compensa preţul carburanţilor pentru 3 luni

Premierul Nicolae Ciucă: Această măsură (compensarea – n.red.) este parte a pachetului de protejare a cetăţenilor şi a firmelor şi urmăreşte diminuarea efectelor creşterii inflaţiei şi a crizelor multiple pe care le traversăm. La finalul acestei perioade vom analiza dacă va fi necesar un set nou de măsuri.

Premierul Nicolae Ciucă: Această măsură (compensarea – n.red.) este parte a pachetului de protejare a cetăţenilor şi a firmelor şi urmăreşte diminuarea efectelor creşterii inflaţiei şi a crizelor multiple pe care le traversăm. La finalul acestei perioade vom analiza dacă va fi necesar un set nou de măsuri.

Autor: Iulian Anghel

24.06.2022, 00:05 225

♦ Un alt miliard de lei  pentru compensare va trebui suportat de companiile de profil.

Guvernul condus de liberalul Nicolae Ciucă a decis joi să „compenseze“ vreme de 5 luni (începând cu 1 iulie) cu o sumă fixă preţurile la carburanţi: 50 de bani pe litru, direct la pompă. Costul estimat al „compensării“ este 2 mld. lei (400 mil. euro) şi ar urma să fie împărţit între stat şi companiile de profil (jumatate/jumătate). Premierul Ciucă nu a fost complet explicit, dar a spus că bugetul va compensa jumătate din această sumă şi, logic atunci, cealaltă parte va fi luată din profitul companiilor.

Preţul carburanţilor a crescut puternic în ultimele luni pentru că cererea este mare, iar oferta nu face faţă – pandemia trece şi economiile îşi revin. Războiul din Ucraina, embargoul Occidentului asupra livrărilor Rusiei au mai pus o cărămida pe cântarul preţurilor. Preţul litrului de benzină a ajuns, în medie, la 8,6 lei, iar cel al motorinei la 9,2 lei.

Au circulat mai multe variante pentru limitarea scumpirilor carburanţilor. PSD voia fie stabilirea unui preţ maxim, fie limitarea adaosului comercial, în vreme ce USR cerea reducerea TVA pentru carburanţi de la 19% la 5%.

Toate variantele sunt proaste într-o economie liberă, susţin economiştii. Ceva trebuie făcut însă şi important e ca, din atâtea soluţii proaste, să o alegi pe cea mai puţin proastă.

„Am identificat o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă. În sprijinul parteneriatului dintre societatea civilă şi guvern, între guvern şi populaţie, precum şi mediul de afaceri, am luat decizia să aplicăm această măsură, o măsură care a fost de asemenea adoptată şi de alte ţări. Este o măsură care implică atât responsabilitatea guvernului, cât şi a companiilor din industria petrolieră“, a spus premierul Nicolae Ciucă la finalul şedinţei de guvern de joi.

Compensarea va fi evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil.

Valoarea pachetului de compensare pentru această perioadă va fi de 2 mld. lei, jumătate din aceşti bani urmând să fie daţi de la bugetul de stat. Premierul nu a spus cine va finanţa cealaltă jumătate, dar este de presupus că sunt companiile de profil.

Avocatul de business Gabriel Biriş a arătat, recent, că marja de profit pentru un litru de motorină este de un leu pe litru, la un preţ de 9,2 lei/litrul.

Preţul în creştere este din vina pieţelor internaţionale unde România nu poate interveni şi încă o halcă mare este luată de taxele interne. Guvernul nu a optat pentru reducerea taxelor (TVA şi acciză) şi cu ochii pe ce au făcut alţii. Germania, unde preţul unui litru de benzină a ajuns la peste 2 euro, a redus taxele la carburanţi, dar fără folos pentru că preţul la pompă nu a scăzut. Ungaria a plafonat preţul, dar şi aici este un risc, pentru că, dacă nu mai câştigi nimic din businessul ăsta, nu mai are rost să mai imporţi. În plus, facilitatea este doar pentru maşinile înmatriculate în Ungaria, pentru ceilalţi (cei aflaţi în tranzit, de exemplu) funcţionează „preţul pieţei“.

Este greu în astfel de situaţii să găseşti calea de mijloc.

„Această măsură (compensarea – n.red.) este parte a pachetului de protejare a cetăţenilor şi a firmelor şi urmăreşte diminuarea efectelor creşterii inflaţiei şi a crizelor multiple pe care le traversăm. La finalul acestei perioade vom analiza dacă va fi necesar un set nou de măsuri“, a spus joi premierul Nicolae Ciucă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO