Şedinţa de guvern de ieri în care trebuia să se decidă modificarea sau nu a Codului fiscal a fost amânată pentru miercuri. Dar nici miercuri nu este sigur că va fi luată o decizie. O şedinţă legată de această „minirevoluţie fiscală“ fusese deja amânată de vinerea trecută pentru ieri.
Pe cale de consecinţă, sute de mii de companii din România sunt cu propriile planuri de buget pentru anul viitor în aer pentru că nu pot face decât calcule aproximative legate de cheltuielile pe anul 2018.
Cel mai sensibil aspect al modificărilor din Codul fiscal priveşte trecerea obligaţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului – lucru care întâmpină opoziţia atât a patronatelor, cât şi pe cea a sindicatelor. Concomitent însă impozitul pe venit ar urma să scadă de la 16% la 10%. De asemenea, şi contribuţia angajaţilor la CAS ar urma să scadă cu două puncte procentuale. Cu toate acestea, propunerile sunt respinse de toate părţile.
„Guvernul este într-o mare belea. Unii de acolo îşi dau seama că va fi extrem de complicat să gestionezi trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, pentru că una este să urmăreşti situaţia a 600.000 de companii din România şi alta a 5 milioane de angajaţi luaţi separat”, comentează economistul Dragoş Cabat. Proiectul de modificare a Codului fiscal a primit aviz negativ de la Consiliul Fiscal şi de la Consiliul Legislativ. Sindicatele îl resping, patronatele şi organizaţiile profesionale îl resping. Sindicatele se tem că transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat va conduce la diminuări de salarii nete, în vreme ce patronatele cred că reducerea veniturilor bugetului în urma modificărilor din Codul fiscal va determina Finanţele să impună noi taxe. Guvernul şi coaliţia de guvernământ sunt singuri împotriva tuturor, dar, oficial, susţin că merg mai departe.
Ionuţ Mişa, ministrul finanţelor, a ieşit ieri într-un ultim efort de câştigare a bunăvoinţei publice: „Când fost gândit transferul contribuţiilor ca măsură în programul de guvernare, a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale şi nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”.
Ministrul de finanţe a precizat că subiectul politicii fiscale a guvernului a fost discutat ieri după-amiază, şi s-a convenit cu premierul ca setul de măsuri fiscale să fie discutate în şedinţa Executivului de mâine: ”Am fost azi la o discuţie cu premierul, cu preşedintele partidului (Liviu Dragnea – n.red.) şi cu secretarul general şi am discutat mai multe aspecte legate de buget, fiscalitate şi de rectificare (a doua rectificare bugetară - n.red.)”.
În ce priveşte noua amânare a şedinţei de guvern pentru modificarea Codului fiscal, Mişa a spus că nu ştie care este motivul, dar că proiectul are acum toate avizele necesare: ”Am avut nişte întârzieri la avize şi şedinţa de guvern se ţine miercurea de obicei. În momentul acesta avem toate avizele”.
Comentând avizul negativ pe care l-a dat Consiliul Fiscal asupra proiectului de modificare a Codului fiscal, Mişa a spus: „Din acest punct de vedere, nu este o surpriză, dar nu va fi o problemă pentru a realiza implementarea acestor măsuri şi nu va fi o problemă la nivelul bugetului şi al deficitului pentru anul 2018”.
Consiliul Fiscal spune că impactul aplicării noului cod fiscal asupra bugetului va depăşi 5 miliarde de lei, bani care nu pot fi acoperiţi din surse certe.
Optimismul ministrului finanţelor este contrazis chiar de cei din tabăra sa. Şeful ALDE, Popescu-Tăriceanu, a susţinut ieri: „Eu nu dau sfaturi guvernului, dar am făcut o constatare: că nu ştiu dacă cursa contra cronometru este cea mai productivă“.
În aceeaşi vreme, primarul Capitalei, Gabriela Firea – despre care se crede că ar putea fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale viitoare – a avut o poziţie clară împotriva guvernului.
Firea spune că modificările aduse Codului fiscal ar reprezenta o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile locale deoarece vor fi mai puţini bani la buget pentru investiţii.
„Pentru toate primăriile de municipiu, acest pachet de modificări fiscale nu va aduce lucruri bune pentru că vor fi bani mai puţini la buget pentru investiţii, avem foarte multe proiecte în derulare pe care vrem să le finalizam. Avem proiecte noi, care sunt acum în faza realizării studiilor de fezabilitate. Ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile şi premierul ne-a dat un răspuns pozitiv, fie va fi îmbunătăţit acest proiect, fie, dacă rămane în stadiul actual, este nevoie de stabilirea unui sistem de compensări", a declarat Firea. Ea a anunţat că va avea astăzi o întâlnire cu premierul pe acest subiect.
„Ne-a invitat mâine (astăzi – n.red.) la o întâlnire la Palatul Victoriei. Am făcut şi noi calcule, au făcut şi celelalte municipii şi cifrele sunt cam în acea direcţie şi va fi un deficit mare de buget. Acest argument al excedentului bugetar, faptul că au fost nişte bani mulţi care nu au mai fost folosiţi de către primării la sfârşitul anului, există nişte cauze importante, nu slabul management administrativ."