Eveniment

Havrileţ, ANRE: Facturile la gaze naturale ar putea să scadă cu 1-3% în aprilie

Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Autor: Carol Dan

23.03.2015, 00:00 199

Valoarea facturii la gaze naturale ar putea să scadă cu 1-3% la 1 aprilie, ca urmare a eliminării importului de gaze ruseşti, însă preţul gazelor din producţia internă poate creşte cu 6-7% în 1 iulie, în funcţie de rezultatul discuţiilor dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

"Din 1 aprilie nu mai impunem import nimănui, iar din 1 ianuarie oricum nu mai există coşul de gaze pentru industrie, ci doar pentru consumatorii casnicici. Anul acesta considerăm că nu vom mai depinde de import, dar asta nu înseamnă că acordurile de import ale firmelor nu rămân în vigoare", a declarat vineri agenţiei MEDIAFAX Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Piaţa de gaze a fost liberalizată pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel că în prezent doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate.

FMI şi Comisia Europeană (CE) au cerut Guvernului să crească preţul gazelor pentru populaţie şi centrale de energie termică (CET) de la 53,3 lei la 62 lei MWh, de la 1 aprilie. Guvernul a avansat preţul de 58 lei, neacceptat de FMI şi CE.

Refuzul de a creşte preţul la gaze a fost unul dintre motivele pentru care nu a fost încheiată o nouă scrisoare de intenţie la acordul cu FMI.

Conform calendarului convenit de Guvern în 2011 cu FMI şi CE, preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit să crească de la 53,3 lei MW/h în iulie 2014, la 54,6 lei în octombrie 2014, la 56,1 lei în ianuarie 2015, la 58,9 lei în aprilie 2015 şi la 62 lei în iulie 2015.

Creşterea preţului a fost însă amânată de Guvern, care doreşte prelungirea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate cu trei ani, până la 30 iunie 2021.

Havrileţ a adăugat că ANRE a propus FMI ca preţul gazelor să fie ajustat o singură dată pe an, la sfârşitul perioadei reci, iar nu de două-trei ori pe an ca până acum.

De asemea, se mai discută cu FMI şi varianta ca preţul gazelor din producţia internă să fie fixat în 1 iulie la 62 lei pe MWh şi să nu mai fie modificat până cel puţin în 1 aprilie 2016.

"ANRE a cerut FMI să nu mai fie creşteri de preţ de două-trei ori pe an, ci o singură dată pe an. FMI este de acord cu asta", a spus Havrileţ.

Potrivit calendarului de creştere a preţului gazelor din producţia internă, în 2018 preţul ar urma să fie 119 lei pe MWh, însă este necesară revizuirea acestui plan, din cauza schimbării situaţiei din piaţă şi a scăderii consumului.

"Conform calendarului, preţul ar urma să fie 119 lei în 2018. Vrem să închidem calendarul la preţul pieţei, care acum este de 90 lei pe MWh. Împreună cu Ministerul Energiei, ANRE va face un alt calendar, valabil tot până în 2018, dar, dacă vor fi dezechilibre între calendar şi situaţia din piaţă, cu posibilitatea extinderii până în 2021. În noul calendar vom merge pe preţul de închidere de 90 lei, în loc de 119. Posibil să fie însă mai mic, în jur de 72-75 de lei pe MWh", a spus Havrileţ.

El a adăugat că, teoretic, calendarul de liberalizare a preţului gazelor din producţia internă ar putea fi închis şi acum, dar creşterea preţului ar fi "abruptă".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO