Eveniment

Ce i-a scos pe profesori în stradă: Dascălii vor salarizare progresivă, care să plece de la salariul mediu brut pe economie. Creşterea salariilor profesorilor a fost inclusă în proiectul Legii educaţiei, dar a fost eliminată

Ce i-a scos pe profesori în stradă: Dascălii vor...

Autor: Ramona Cornea

12.05.2023, 18:00 7593

♦ În prezent, salariile medii din învăţământ sunt de puţin peste 4.000 de lei net, cu circa 6% mai mici decât salariul mediu net pe economie, deşi au înregistrat o creştere de peste 178% în ultimul deceniu ♦ Un profesor din învăţământul gimnazial din România, cu vârsta de 25-35 de ani, are un salariu net lunar de mai puţin de 2.300 de lei pe lună ♦ „Tăcerea nu lucrează în favoarea noastră, tăcerea nu face altceva să-i întărească pe guvernanţi în credinţa că politicile lor sunt unele corecte.”

Mai mult de 10.000 de profesori au ieşit în stradă, miercuri, pentru a cere salarii mai mari, o creştere progresivă a salariilor în funcţie de experienţă şi studii, precum şi schimbări în infrastructura sistemului de învăţământ.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” au transmis că acţiunea dascălilor urmăreşte să atragă atenţia asupra proble­melor cu care se confruntă sistemul de în­văţământ româ­nesc, în mod special angajaţii - personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

Astfel, profesorii cer ma­jorarea salariilor plecând de la prin­cipiul ca salariul profesorului debu­tant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, sala­rizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. În plus, ei vor o regulă ce presupune indexarea anuală a sala­riilor cu rata inflaţiei, plata orelor supli­mentare muncite de perso­nalul didactic auxiliar şi nedidac­tic, precum şi acordarea sporu­rilor pentru condiţii de muncă personalului din învă­ţământ.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, spune că protestele profesorilor vin să arate că politicile guvernanţilor cu privire la sistemul de educaţie nu sunt unele corecte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO