Eveniment

IAR Ghimbav a semnat un acord cu Airbus Helicopters şi reia producţia de elicoptere

IAR Ghimbav a semnat un acord cu Airbus Helicopters şi...

Autor: Mediafax

25.08.2017, 16:31 478

Conform acordului de parteneriat semnat cu Airbus Helicopters, IAR va ac?iona drept contractant principal pentru toate comenzile viitoare de H215M care ar putea fi plasate de către Ministerul Apărării din România. Deasemenea, acordul include ?i cooperarea dintre Airbus Helicopters?i IAR privind produc?ia, asamblarea, personalizarea, activită?ile suport ?i de între?inere a elicopterelor H215M destinate for?elor armate române, precum şi exportul, în cazul în care apar oportunită?i.

Directorul IAR Braşov, Niculai Banea a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că, având în vedere că fabrica şi-a încetat activitatea de produc?ie în urmă câţiva ani, acest protocol este o ocazie de a relua producţia de elicoptere.

„Fiecare companie îşi doreşte să aibă un portofoliu cât mai bogat cu produse de calitate. Având în vedere că IAR a încetat producţia de elicoptere PUMA acum câţiva ani, ne bucurăm să avem acum în nou produs şi că IAR Braşov va deveni din nou producător de elicoptere în cooperare cu Airbus Helicopters. Noi ne vom ocupa în mod special de personalizarea acestor elicoptere, la cererea Armatei Române“, a declarat Neculai Banea.

Elicopterele multirol H215M vor fi produse la Braşov într-o comandă iniţială de 16 aeronave. Potrivit acordului general, IAR va deveni principalul contractor pentru H215M pentru orice comandă viitoare a Ministerului Apărării din România pentru înlocuirea flotei sale îmbătrânite.

„Având în vedere că Ministerul Apărării va primi în următorii zece ani 2% din PIB, noi vom fi principalul contractor din industria de apărare a României. Avem şi câţiva parteneri industriali cum ar fi Aerostar, specializată în producţia de trenuri de aterizare, Turbomecanica, care produce motoare şi ansamble mecanice, Aeroteh, specializată în echipamente hidraulice şi Aerofina, producător de sisteme de înregistrare aparate de zbor“, a mai spus Neculai Banea.

Potrivit acestuia, la Braşov vor fi produse 15-20 de elicoptere pe an, în funcţie de cererea Ministerului Apărării.

Pe de altă parte, a fost semnat şi un memorandum de intenţie cu Bell Helicopers, pentru producerea la Braşov a elicopterelor de atac Bell AH17 Viper, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă Armata Română va horărî că are nevoie de aceste aparate de zbor.

„Este vorba doar de o posibilă cooperare în situaţia în care Armata Română va dori să folosească elicoptere de atac. Vom colabora doar în această situaţie şi vom fi pregătiţi să răspundem acestei nevoi. La fel şi în cazul aparatelor de zbor Sikorsky sau Boeing, sau în cazul rachetelor Shorad“, a mai declarat directorul IAR Braşov.

La IAR Braşov îşi desfăşoară activitatea, în prezent, 348 de oameni, dar se lucrează la un program de suplimentare a forţei de muncă. Pentru acest lucru, IAR este în discuţii cu Colegiul Tehnic Transilvania din Braşov în vederea derulării unui program de şcolarizare prin care să fie creată forţă de muncă specializată necesară industriei de apărare, a declarat aceeaşi sursă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO