Eveniment

ÎCCJ: Faptele lui Olteanu, de gravitate extremă. La dosar există interceptări vechi de 8 ani

ÎCCJ: Faptele lui Olteanu, de gravitate extremă. La...

Autor: Mediafax

03.08.2016, 13:03 693

Procurorii au prezentat în cererea lor de arestare a lui Bogdan Olteanu documente privind transferurile bancare, însă legat de predarea banilor către Olteanu apare doar declaraţia angajatului lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ionuţ Eftimie.

În documentele prezentate, procurorii anticorupţie spun că transferul banilor pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării s-ar fi făcut în două tranşe- o plată de 1 milion euro în contul unei societăţi (IT Media Productions Delaware), după care banii au ajuns la martorul Ionuţ Eftime.

"La cererea lui Vântu Sorin Ovidiu, Eftime Ionuţ Adrian a retras un milion de euro, iar banii în numerar i-a predat lui Olteanu Bogdan la sediul central al Partidului Naţional Liberal. Martorul Eftime Ionuţ a fost supus unei constatări tehnico-ştiinţifice de detectare a comportamentului simulat rezultând că este sincer, astfel încât declaraţia acestuia va fi avută în vedere cu prioritate la stabilirea situaţiei de fapt. Declaraţia cuprinde numeroase detalii cu privire la împrejurările remiterii banilor, care se coroborează cu celelalte mijloace de probe administrate şi confirmă concluzia raportului de constatare", se arată în motivarea instanţei supreme de plasare în arest la domiciliu a fostului viceguvernator.

Şi Liviu Mihaiu a fost audiat la DNA, acesta spunându-le procurorilor că "nu a fost mulţumit de acest aranjament din punct de vedere financiar, respectiv de pierderea funcţiilor pe care le avea el atunci, cea mai importantă fiind cea de director editorial la Radio Guerrilla, care presupunea un salariu mai mare decât cel de guvernator al Deltei Dunării". Acesta le-a spus procurorilor că "Vântu discutase cu factorul politic numirea mea, dar atunci nu mi-am dat seama ce implică acest lucru".

Procurorii au depus la dosar interceptări telefonice din perioada respectivă, adică realizate în urma cu opt ani.

Potrivit sursei citate, convorbirile interceptate au avut loc în lunile iulie şi august 2008 între Sorin Ovidiu Vîntul şi angajatul să Ion Eftimie, despre întâlnirea din Delta Dunării cu Bogdan Olteanu, iar apoi, în data de 21 august, despre serviciile de consultanţă care urmau să fie prestate de către INSOMAR în favoarea inculpatului.

“În ziua de 04.09.2008, la ora 17:26:21, a avut loc o convorbire între Vîntu Sorin şi Liviu Mihaiu cu privire la modalitatea de vânzare a acţiunilor deţinute în cadrul grupului de presă. Din conţinutul acesteia rezultă relaţia de subordonare a lui Liviu Mihaiu faţă de suspect şi interesul acestuia de a avea o persoană apropiată în funcţia de guvernator”, se arată într-o altă interceptare din 2008, aflată la dosar.

În documentul prin care judecătorii îşi motivează hotărârea de a-l plasa pe fostul viceguvernator BNR în arest la domiciliu se arată că Bogdan Olteanu "a profitat de influenţa deţinută în baza funcţiei pe care o deţinea pentru a obţine sume uriaşe raportat la veniturie la care era îndreptăţit. Fapta apare cu atât mai gravă având în vedere poziţia pe care o deţinea inculpatul la momentul săvârşirii statului, cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, considerată a treia poziţie în ierarhia funcţiilor statului, ceea ce îi permitea să influenţeze activitatea a numeroase instituţii".

Fostul viceguvernator al BNR este acuzat de DNA că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

"Numirea persoanelor în diferite funcţii publice de către politicieni în schimbul plăţii unor sume de bani reprezintă un fenomen de o gravitate extremă pentru societatea românească, având în vedere că este de natură să ducă la perpetuarea şi multiplicarea corupţiei. Funcţionarii numiţi în acest mod sunt stimulaţi să săvârşească, la rândul lor, infracţiuni pentru a recupera sumele avansate, cu consecinţa fraudării exponenţiale a resurselor care ar trebui să contribuie la dezvoltarea societăţii", se arată în motivarea instanţei.

Magistraţii consideră că la acest moment procesul, în raport cu circumstanţele concrete în care s-ar fi comis traficul de influenţă, nu se impune măsura arestului preventiv, aşa cum a solicitat DNA.

În faţa Curţii Supreme Bogdan Olteanu a susţinut că nu se impune arestarea sa pe motiv că nu există probe “care să contureze bănuiala legitimă şi să permită unui observator obiectiv că există indicii care susţin acuzaţia privind comiterea infracţiunii de trafic de influenţă sunt nefondate”.

Judecătorii au decis vineri seara instituirea măsurii de arest la domiciliu pe durata de 30 de zile pentru viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Hotărârea nu a fost însă una definitivă, contestaţia urmând să se judece pe 11 august.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO