Eveniment

IGSU: 29 de maşini implicate în carambolul de pe A2; au intervenit peste 100 salvatori

IGSU: 29 de maşini implicate în carambolul de pe A2; au...

Autor: Gabriela Ghitcuta

05.11.2016, 14:13 132

În accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care trei victime au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.

Persoanele care acuzau afecţiuni medicale au fost transportate de urgenţă la Spitalul din Lehliu şi la unităţi medicale specializate din Bucureşti, respectiv Spitalul Floreasca, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Bagdasar Arsene, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Universitar, Spitalul Elias şi Spitalul Judeţean Ilfov, potrivit IGSU.

Totodată, după anunţarea evenimentului, la nivelul judeţului Călăraşi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, fiind alertate echipaje specializate din zona de competenţă, precum şi de la ISU Bucureşti-Ilfov, Ialomiţa şi Constanţa. Totodată, au fost prealertate spitalele care deţin unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, pentru a fi în măsură să primească răniţii, mai anunţă IGSU.

La faţa locului au acţionat 94 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU Călăraşi, ISU Bucureşti-Ilfov, ISU Ialomiţa şi ISU Constanţa) şi 9 medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Unităţile de Primiri Urgenţe Călăraşi şi Ialomiţa, fiind implicate 12 echipaje de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, trei pentru descarcerare, un spital mobil, cinci autospeciale de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor şi 10 ambulanţe ale Serviciilor de Ambulanţă din judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Bucureşti-Ilfov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels