Campanie ZF. Când vom avea linie de metrou spre aeroportul Henri Coandă

Impactul Magistralei 6 de metrou din Bucureşti: noi poluri de birouri la Expoziţiei şi Băneasa, noi cartiere în proximitatea staţiilor şi fluidizarea traficului de suprafaţă

25 ian 2018 Autor: Mirabela Tiron

„Magistrala 6 este cel mai de impact proiect al Capitalei din ultimii 20 de ani, dacă se va concretiza.”

Dezvoltarea Magistralei 6 de metrou, ce ar trebui să lege Bucureştiul de aeroportul din Otopeni, un proiect estimat la 1,3 miliarde de euro, va contribui la dezvoltarea de noi poluri de birouri - în zona Expoziţiei, Băneasa - DN1 (până în Centură) şi chiar în apropierea aeroportului, dar şi de noi complexuri rezidenţiale, pe lângă fluidizarea traficului de suprafaţă şi conectarea mai bună a Capitalei cu cel mai mare aeroport din ţară.

„Magistrala 6 este cel mai de impact proiect al Capitalei din ultimii 20 de ani, dacă se va concretiza. Va schimba  piaţa imobiliară, rezidenţială şi comercială a oraşului,  va duce la o extindere a Bucureştiului spre zona de nord. Cred că în 15 ani ar putea atrage investiţii conexe de chiar un miliard de euro în birouri, spaţii comerciale şi rezidenţiale. Impor­tant este ca autorităţile să aibă planuri şi după această investiţie să asigure toate resursele necesare în vederea atragerii de investiţii la suprafaţă”, este de părere analistul economic Aurelian Dochia.

 

Ce spun consultanţii imobiliari?

„Pentru cei care au cumpărat teren în zona Expoziţiei, dezvoltarea unei staţii de metrou va fi lozul câştigător. Este clar că această zonă va deveni o alternativă la zone precum Floreasca - Barbu Văcă­rescu. Fiecare dintre dezvoltatori vrea să îşi securizeze un lot într-o zonă aerisită. Deja în această zonă au anunţat proiecte de birouri Atenor, Portland, GTC, ING urmează să se mute în proiectul celor de la Portland, pe rezidenţial Impact vine cu o investiţie mare, sunt multe proiecte în derulare”, a declarat pentru ZF Lucian Opriş, senior associate în cadrul departamentului de birouri al Colliers International. Belgienii de la Atenor, prin subsidiara din România, au cumpărat anul trecut un teren de 11.600 de metri pătraţi în zona Expoziţiei pentru a dezvolta un proiect de birouri. Tot în această zonă dezvoltă un proiect de birouri - Blue Rose Office Park -  compania Portland, unde îşi va muta sediul ING Bank. Tot anul trecut şi compania imobiliară Global Trade Center (GTC), care deţine City Gate de la Piaţa Presei, a achiziţionat un teren de 15.000 de metri pătraţi pe Bulevardul Expoziţiei, în spatele Romexpo. O altă tranzacţie a fost bifată de omul de afaceri Iulian Dascălu, care a preluat câteva clădiri ale complexului expoziţional Romexpo cu 3 milioane de euro, printr-un contract de asociere între Romexpo şi compania Stoneberg, care face parte din grupul Iulius, fondat de Iulian Dascălu.

Şi pe rezidenţial s-au anunţat investiţii semnificative în această zonă. Dezvol­tatorul Impact Developer & Contractor, controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, construieşte 600 de locuinţe în zona Expoziţiei, o investiţie de 40 de mil. euro.

Un alt pol de birouri va apărea în zona Băneasa - DN1, până la Centură, aici fiind prevăzute alte staţii de metrou. „Având în vedere staţiile de metrou ce ar trebui să apa­ră în aceasă zonă, proiecte precum Vic­toria Park sau Băneasa Business & Technology Park (din apro­pierea cen­tru­lui comercial Băneasa Shopping City) se vor bucura de o noto­rietate în creştere. Chiriile în proiectele de birouri existente, care variază între 11 şi 12 euro pe metru pătrat, ar putea creşte cu 10-20% dacă trans­portul va fi uşurat de staţii de me­trou”, a mai spus reprezentantul Colliers.

În prezent, polul bi­ro­urilor este concentrat în Pipera (circa 300.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri), deservită doar de o staţie de metrou, şi în zona Floreasca, tot în jur de 300.000 de mp de spaţii de birouri, deservită tot doar de o staţie de metrou. Aceste două zone atrag circa 80.000-100.000 de persoane, traficul din staţiile de metrou care le deservesc fiind con­ges­tionat, la fel ca traficul de suprafaţă. Şi zona Piaţa Montreal, unde se va dezvolta o staţie de metrou, conform proiectului, ar putea atrage noi investiţii pe birouri, având în vedere că mai sunt loturi disponibile.

Proiectul Magistralei 6 de metrou prevede un traseu de 14,2 km şi cuprinde 12 staţii, respectiv staţia 1 Mai (existentă), Pajura (amplasată în partea de nord a liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa, în dreptul străzii Băiculeşti), Expoziţiei (la nord de intrarea estică a Romexpo), Piaţa Montreal (amplasată pe bulevardul Mărăşti, în apropiere de Piaţa Montreal), Gara Băneasa (pe esplanada din faţă Gării Băneasa, adiacent şoselei Bucureşti-Ploieşti), Aeroport Băneasa (la nord de intersecţia Bdului Aerogării cu şoseaua Bucureşti-Ploieşti), Tokyo (în dreptul podului din apropierea centrului comercial Băneasa Shopping City), Washington (adiacent şoselei Bucureşti-Ploieşti, în dreptul podului rutier de la Strada Jandarmeriei), Paris (la intersecţia dintre şoseaua Bucureşti–Ploieşti şi strada Padina), Bruxelles (lângă podul rutier de la  intersecţia dintre şoseaua Bucureşti-Ploieşti şi centura Capitalei), Otopeni (la intersecţia dintre Calea Bucureştilor şi strada 23 August din Otopeni), Ion I.C. Brătianu (sub amplasamentul Staţiunii de Cercetare pentru Mecanizarea Agriculturii, intersecţia dintre Calea Bucureştilor şi Strada Zborului din Otopeni), Aeroport Otopeni (în faţa aeroportului Henri Coandă). Linia de metrou spre aeroportul din Otopeni va porni din staţia de metrou existentă 1 Mai (paralel cu calea ferată Bucureşti-Constanţa), din cadrul Magistralei 4 Racordul 2 Gara de Nord – Străuleşti, şi va continua pe Bulevardul Expoziţiei şi până la Otopeni.

Magistrala 6 de metrou ar urma să asigure capacitatea de transport a unui număr de 50.000 călători pe oră şi sens.

Noua linie de metrou ce va lega Bucureştiul de Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6,1 Mai – Otopeni) se va dezvolta pe direcţia nord-nord vest a Capitalei şi va traversa sectorul 1, respectiv cartierele Griviţa, Bucureştii Noi, Piaţa Presei Libere, Băneasa, Privighetorilor şi oraşul Otopeni, potrivit ultimelor date disponibile.

În prezent, se află în derulare procedura de atribuire ale contractelor pentru exproprieri a terenurilor care se află pe culoarul Magistralei 6 de metrou. Magistrala 6 de metrou, ce ar trebui să lege Bucureştiul de aeroportul din Otopeni ar trebui să fie finalizat în 2020. Ideea unei linii de metrou care să lege Bucureştiul de Aeroportul Otopeni a fost anunţată prima oară în 1999

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.01.2018

 
Cuvinte cheie:
metrou
, aeroport
, Henri Coandam
, birouri
, expozitie
, trafic
, otopeni
, investitii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide