Eveniment

În 2020 Comisia Europeană a deschis 40 de cazuri de neîndeplinire a obligaţiilor de către România, o creştere de aproximativ 5% în comparaţie cu 2019

În 2020 Comisia Europeană a deschis 40 de cazuri de...

Autor: Mediafax

23.07.2021, 17:17 80

În 2020 Comisia Europeană a deschis 40 de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de către România, o creştere de aproximativ 5% în comparaţie cu 2019, când numărul a fost de 38, anunţă instituţia europeană care a adoptat Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE. 

În total, în 2020 Comisia a deschis 903 cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, o creştere de 13 % în comparaţie cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 797. Danemarca. Finlanda, Irlanda şi Ţările de Jos au înregistrat cele mai puţine cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a dreptului UE în 2020, în timp ce Bulgaria, Italia, Malta şi Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.

Asigurarea efectivă a respectării dreptului UE este importantă pentru cetăţenii europeni, deoarece contribuie la asigurarea faptului că se pot bucura de drepturile şi beneficiile pe care li le conferă dreptul UE. Acest lucru s-a dovedit cu atât mai adevărat în timpul pandemiei de COVID-19, care a avut un impact clar asupra aplicării dreptului UE, scrie Comisia Europeană într-un comunicat.

De exemplu, multe state membre au introdus unilateral restricţii la exportul de medicamente, echipamente de protecţie şi alte produse relevante pentru COVID-19. Atunci când a fost necesar, Comisia a luat măsuri cu privire la aceste restricţii prin declanşarea unor proceduri urgente de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. De asemenea, Comisia a iniţiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva a 11 state membre pentru faptul că nu au protejat drepturile consumatorilor care cumpăraseră pachete de călătorii şi nu au primit o compensaţie adecvată după ce călătoriile le-au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

Deşi Comisia a căutat modalităţi de a reduce povara asupra statelor membre reprezentată de procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (de exemplu, prin stabilirea unor termene mai lungi pentru răspunsurile acestora), aplicarea corespunzătoare a dreptului UE este crucială, chiar şi în timpul crizelor.

În 2020, Comisia a continuat să asigure respectarea normelor UE în toate domeniile de politică, acordând prioritate domeniilor care au cel mai mare impact asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor şi a întreprinderilor, cum ar fi mediul, mobilitatea şi transporturile, precum şi energia. Împreună, aceste domenii au reprezentat jumătate din numărul total de cazuri noi. De exemplu, Comisia a luat măsuri împotriva statelor membre pentru nerespectarea dreptului UE în ceea ce priveşte aerul curat şi apa potabilă, drepturile călătorilor de a obţine rambursare pentru călătoriile anulate sau siguranţa transporturilor.

Peste jumătate din toate procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor din 2020 au fost legate de transpunerea cu întârziere a directivelor. Acest număr a crescut semnificativ, de la 406 cazuri în 2019 la 599 în 2020. Cel mai mare număr de noi cazuri de transpunere cu întârziere din ultimii cinci ani a fost înregistrat în 2016 (847 de cazuri). Pentru a facilita transpunerea corectă şi la timp, Comisia a continuat să acorde asistenţă statelor membre prin pregătirea de documente de orientare, prin crearea unor site-uri web specifice şi prin schimbul de bune practici în cadrul reuniunilor grupurilor de experţi sau al atelierelor.

În ceea ce priveşte cazurile de transpunere cu întârziere, Regatul Unit, Portugalia, Belgia şi Cipru au înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi deschise împotriva lor, în timp ce împotriva Danemarcei, Suediei, Irlandei, Lituaniei, Maltei şi Ţărilor de Jos au fost deschise cele mai puţine cazuri.

Din 1984, în urma unei solicitări formulate de Parlamentul European, Comisia prezintă un raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE în cursul anului precedent. Parlamentul European adoptă apoi o rezoluţie privind raportul Comisiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO