Eveniment
Încă 10 oraşe din România riscă să intre în vizorul Comisiei Europene din cauza poluării. Care sunt acestea şi cum pot fi evitate sancţiunile
Ministrul Mediului, Cosel Alexe, a declarat, luni, că 10 oraşe din România trebuie să facă planuri preventive în ceea ce priveşte reducerea nivelului de poluare, la recomandarea instituţiilor europene, pentru a se evita o eventuală procedură de infringement.
Potrivit ministrului Mediului, cele 10 oraşe care trebuie să facă planuri pentru în ceea ce priveşte reducerea poluării sunt: Craiova, Cluj, Timişoara, Constanţa, Brăila, Turnu Măgurele, Galaţi, Bacău, Ploieşti şi Piteşti.
„Aş vrea să vă spun că, analizând datele, voi avea discuţii şi voi începe procedurile cu celelalte zece municipalităţi din România care au obligaţia să realizeze aceste proiecte privind calitatea aerului, pentru că este important pentru noi să avem o cât mai bună stare de sănătate a populaţiei în aceste aglomerări urbane, să prevenim şi, evident, să avem date pe care să le furnizăm opiniei publice. Ar fi trist ca România să înceapă iarăşi o corespondenţă cu Comisia Europeană pe proceduri de pre-infringement sau infringement pe calitatea aerului cu alte aşezări urbane din România”, a spus, luni, Alexe.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Harta economiei subterane din Europa: România e „lider“ în UE cu o pondere de 13,1% în PIB. În ultimele decenii se remarcă totuşi o scădere constantă a ponderii acestei economii în PIB, punctul de pornire în anul 2000 fiind de 31,3%.
-
Studiu ce caz: de ce în domeniul producţiei de biscuiţi şi dulciuri compania românească Croco are o marjă de profit de 30%, iar cea americană Mondelez de doar 3%?
-
Dacă Nicuşor Dan, dacă liderii politici care se ceartă acum la împărţirea guvernării ratează pachetul fiscal, vom ajunge foarte repede în criza grecească. PS: Ar trebui ca Dragoş Anastasiu să le povestească experienţa lui din criza din 2008-2009, când i s-a prăbuşit afacerea peste noapte şi se plimba de unul singur prin cimitir ca să supravieţuiască
-
OMV Petrom, la o nouă achiziţie majoră pentru fabrica de combustibil sustenabil de la Petrobrazi: 700 mil. euro cu bulgarii de la Astra Bioplant, parte a grupului Bulmarket. Un contract similar a fost semnat cu Expur. „Rafinăria“ începe producţia în 2028
-
Sergiu Oprescu, UniCredit Bank: Sistemul se consolidează. Băncile mici, cu cotă sub 1%, vor rezista cu greu
-
Bursă. Investitorii primesc dividende de 6,5 mld. lei în următoarele zile, însă noile taxe pot afecta apetitul pentru acţiuni şi evoluţia bursei
-
Business sportiv. Părinţii sunt cel mai mare finanţator al sportului local. Părintele unui copil care face sport de performanţă: „Lipsa de înţelegere din partea firmelor şi a statului face ca viaţa unor sportivi să fie foarte grea şi mulţi părăsesc prematur sportul pentru că ajung în situaţia de a nu-şi mai permite“
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Lucian Isac, CEO, Estinvest: Investitorii ar putea beneficia de oportunităţi de cumpărare dacă noile măsuri fiscale vor afecta piaţa de capital
-
Business sportiv. Ce tipuri de activităţi fizice preferă românii. Mersul pe jos şi pe bicicletă sunt preferate, fiind uşor de integrat în rutina zilnică
-
Business sportiv. Berea, parte din experienţa fotbalului. 65% dintre consumatorii frecvenţi de bere spun că aceasta contribuie la atmosfera meciurilor de fotbal
-
ZF Private Health. Laboratorul reţelei Regina Maria din Cluj face anual 2 milioane de analize medicale. Genetica este tot mai căutată pentru diagnosticare din timp sau recomandări de stil de viaţă
-
ZF Agropower. Ferma Sere Chesnoiu din Olt creşte suprafaţa cultivată cu legume, a mărit cu 300% livada de fructe şi achiziţionează terenuri. Culturile arată foarte bine, preţurile cresc, concurenţa internaţională scade, iar contextul încurajează investiţiile
-
Singura şansă a lui Nicuşor Dan este să ia cei mai buni zece oameni din zece domenii esenţiale şi să-i trimită în guvern
-
Şase ani de Afaceri de la Zero şi primii noştri milionari. Matei Lucescu a semnat un parteneriat cu Rapid şi aduce în magazine berea Griviţa „1923 Un Mit“, legată de istoria clubului de fotbal din Giuleşti