Eveniment

Încă un parlamentar părăseşte Grupul Parlamentar PNL: bilanţul se ridică la 12 politicieni

Încă un parlamentar părăseşte Grupul Parlamentar...

Autor: Mediafax

30.10.2021, 00:00 4741

Parlamentarul Claudiu Martin Chira a părăsit şi el Grupul Parlamentar PNL. El anunţă, vineri, că va activa ca deputat neafiliat.

„Mi-am dat demisia din grupul parlamentar al PNL şi voi activa în perioada următoare ca deputat neafiliat”, spune Claudiu Martin Chira, vineri, pe Facebook.

Acesta îşi explică gestul prin faptul că „se anunţă un blat alături de PSD ȋn Parlament, pentru a susţine o glumă de guvern minoritar”, iar el nu poate fi părtaş „la o asemenea trădare a electoratului”.

Acesta adaugă că are o activitate de 14 ani în PNL, partid din care încă nu demisionează.

„Mă văd nevoit să fac unul dintre cele mai grele lucruri din viaţa mea. Mai rămân să văd până unde poate duce nebunia acestei conduceri, păstrând speranţa că, ȋn al doisprezecelea ceas, marea masă a liberalilor, a căror nemulţumire o simt zi de zi, va răbufni şi va reacţiona public ȋmpotriva acestor parveniţi politici care şi-au bătut joc de toată munca noastră, de blazonul nostru, de angajamentele luate şi de voturile primite”, a mai spus Chira.

Claudiu Martin Chira este deputat de Timiş. Alţi 11 parlametari au părăsit Grupul Parlamentar PNL în ultimele zile, în frunte cu fostul preşedinte al PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO