Eveniment

Incendiu la Hotelul Histria din Mamaia al omului de afaceri George Bosînceanu

Incendiu la Hotelul Histria din Mamaia al omului de...

Autor: Cătălin Legănel

26.11.2015, 10:22 357

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa, flăcările au izbucnit în jurul orei 05.30, la acoperişul Hotelului Histria din staţiunea Mamaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acel moment în hotel se aflau trei angajaţi, care au reuşit să iasă imediat, după care au anunţat pompierii.

La faţa locului au fost trimise opt autospeciale de intervenţie, focul extinzându-se cu repeziciune din cauza vântului.

Acoperişul a fost afectat pe o suprafaţă de aproximativ opt sute de metri pătraţi.

Proprietarul clădirii, George Bosînceanu, spune că hotelul era închis şi crede că incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs la o eoliana de pe acoperiş.

George Bosînceanu este acţionar majoritar al Şantierului Naval Constanţa, dar are şi investiţii în turism.

În ianuarie 2012, omul de afaceri a fost arestat preventiv, într-un dosar în care era acuzat, printre altele, de instigare la furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Astfel, George Bosînceanu era acuzat că a executat fără autorizaţie de construire etajarea şi mansardarea Hotelului Histria din Mamaia, a realizat o structură din lemn la parter şi la etajele 1, 2 şi 3 şi a scări exterioare pe structură metalică pentru accesul la fiecare nivel şi a amplasat foişoare din lemn. În timpul lucrărilor de demolare a anexelor ridicate ilegal, au fost descoperite branşamente ilegale la reţeaua de electricitate, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1.800.000 de lei, fără TVA.

O lună mai târziu, Bosînceanu a fost eliberat din arest, însă în luna aprilie 2012 a fost arestat preventiv într-un nou dosar, fiind acuzat, alături de alte şase persoane, de constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. Procurorii DIICOT arătau atunci că, în cursul anului 2011, George Bosînceanu, împreună cu Gheorghe Peneoasu, Marian Roşu, Bogdan Barbu, Georgică Chiciorea, Virgil Helera şi Sevghilim Şaban, au obţinut beneficii financiare substanţiale asigurând cazarea şi înlesnind practicarea prostituţiei de către cinci tinere cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, clienţii fiind racolaţi din rândul turiştilor din staţiunea Mamaia prin intermediul unor pliante publicitare. Activitatea grupului se desfăşura de predilecţie în sezonul estival, dar şi în extrasezon, în Hotelul Histria. El a fost pus în libertate la sfârşitul lunii aprilie 2012, după expirarea mandatului de arestare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO