Eveniment

Încep programările pentru etapa a doua de vaccinare. Cum intră România în noua fază a imunizării populaţiei în faţa virusului?

România are în prezent doar 13.200 de oameni vacci­naţi în ultimele 24 de ore, în scădere de la zi la zi.

România are în prezent doar 13.200 de oameni vacci­naţi în ultimele 24 de ore, în scădere de la zi la zi.

Autor: Georgiana Mihalache

15.01.2021, 00:05 605

♦ Etapa a doua de vaccinare vizează un număr semnificativ mai mare de persoane faţă de prima fază, în care au fost imunizaţi doar medicii şi personalul din sănătate ♦ Şase milioane de persoane sunt eligibile să primească vaccinul, autorităţile se aşteaptă ca jumătate să se vaccineze ♦ Primele două etape de vaccinare merg în paralel începând din 15 ianuarie.

Vaccinarea intră într-o nouă etapă în România, în care persoanele eligibile sunt cele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice sau angajaţii din domenii considerate esenţiale pot primi vaccinul. Etapa a doua începe mai devreme decât au estimat iniţial autorităţile, fiind vaccinaţi doar 167.000 de oameni până ieri, la ora 18.

Deşi autorităţile au anunţat 15 ia­nuarie ca dată de început a etapei a doua, primele vaccinuri pentru această categorie vor fi făcute din 18 ianuarie, dată care corespunde cu prima zi în care primii pacienţi vaccinaţi în România trebuie să primească a doua doză din vaccinul Pfizer. Astfel, peste 1.000 de pacienţi trebuie să se prezinte la centrele unde s-au vaccinat în28 decembrie pentru a primi rapelul, a doua doză care va completa procesul de vaccinare în cazul lor.

Ritmul de vaccinare nu a fost unul semnificativ în România, care are în prezent doar 13.200 de oameni vacci­naţi în ultimele 24 de ore, în scădere de la zi la zi. Medicii s-au plâns de lipsa de organizare şi de dificultăţile puse de platforma de programare, care au îngreunat iniţial procesul de vaccinare.

Ieri, comitetul care gestionează vaccinarea a anunţat că au fost imunizate 13.344 de persoane în decurs de o zi, în scădere faţă de ziua anterioară. În total, din 27 decembrie, au fost vaccinate 167.600 de persoane din categoria întâi. Numărul total de reacţii adverse a fost de 593, însă acestea sunt comune şi minore potrivit autorităţilor, fiind de obicei durere la locul injectării sau febră, cefalee, astenie.


Ce ştim până acum?

►Faza a doua va cuprinde 750 de centre de vaccinare. Nu toate sunt în funcţiune însă, autorităţile anunţând data de 20 ianuarie ca termen la care trebuie să fie toate aceste centre gata de vaccinarea persoanelor eligibile.

►Sunt 1,5 milioane de angajaţi din mai multe domenii considerate esenţiale, cum ar fi învăţământul, industria alimentară, transporturile, administraţia centrală. Aceştia pot fi programaţi doar de către angajator, dar reprezentanţii autorităţilor au precizat că se lucrează totuşi la o simplificare a procesului de programare. Nu au fost înaintate însă soluţii clare privind acest aspect.

►Până acum au ajuns în România 450.000 de doze de vaccin produs de Pfizer, iar alte 14.000 de doze Moderna au ajuns în ţară. Tranşele de vaccin vin în etape, în funcţie de dozele contractate de fiecare stat al Uniunii Europene în parte.

►Premierul Florin Cîţu a vorbit de 8 milioane de doze de vaccin care vor fi cumpărate de România, fără să dea un termen pentru această tranşă.

►Autorităţile au cerut companiilor liste cu numărul persoanelor angajate care vor să se vaccineze.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO