♦ Ritmul de creştere anunţat de INS se referă la vânzările în volum, astfel că scumpirile nu influenţează cifrele ♦ „Începe să se vadă un anumit efect al inflaţiei şi anume creditul de consum nu mai creşte, în categoria televizoare se vede o orientare către produse mai ieftine“ ♦ „Banii nu mai au aceeaşi valoare, aşa că oamenii cumpără mai puţin. Clienţii nu renunţă însă la a-şi achiziţiona un telefon nou sau la mers cu maşina, aşa că nu taie cheltuielile cu combustibilul, spre exemplu, taie de la mâncare?
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, a crescut cu doar 3,2% în iunie 2022 versus aceeaşi lună a anului trecut, acesta fiind cel mai lent avans de după februarie 2021, conform unei analize ZF pe baza datelor INS. Întrebarea este dacă evoluţia în serie brută din prima lună de vară a acestui an reprezintă un semnal de alarmă privind impactul inflaţiei în consum. Mai exact, creşterile de preţuri la toate articolele, de la alimente la frigidere sau utilităţi, îi fac pe oameni mai precauţi în consum?
„Iunie, pentru piaţa de electro-IT, a însemnat o scădere de 2-3% versus aceeaşi perioadă din 2021, însă există o explicaţie pentru această evoluţie. Anul acesta programul Rabla a avut loc pe final de iunie, respectiv început de iulie. Anul trecut a fost pe final de mai şi în iunie. Dat fiind că baza de raportare e diferită, ai un impact negativ“, spune Dragoş Sîrbu, CEO al retailerului electro-IT Flanco, al doilea cel mai important jucător din piaţă.
Când are loc programul Rabla, în piaţă se întâmplă două lucruri. Înainte să se lanseze efectiv, când doar e anunţat programul de către autorităţi, îngheaţă consumul. Apoi, când este dat drumul, se vede o creştere. Astfel, pentru o comparaţie corectă şi pentru a vedea cum a evoluat piaţa de electro-IT ar trebui analizate împreună lunile mai-iunie-iulie.