Eveniment

Începe „Litoralul pentru toţi”. O noapte la hotel va costa 34 de lei

Începe „Litoralul pentru toţi”. O noapte la hotel...

Autor: Petru Mazilu

01.09.2021, 07:33 44

Cazarea pe litoralul românesc se ieftineşte cu până la 70% începând de azi, când începe „Litoralul pentru toţi”. O noapte de cazare la hotel va costa de la 36 de lei, anunţă hotelierii.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”, prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârful de sezon, anunţă hotelierii.

Programul ajuns la ediţia cu numărul 39 se desfăşoară în perioada 1 – 30 septembrie.

S-au înscris în program peste 40 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism, cât şi direct de hoteluri.

Reprezentanţii hotelierilor estimează că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât anul trecut, dar sub nivelul anului 2019.

Prin programul „Litoralul pentru Toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 36 de lei. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Saturn şi costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minimum 5 nopţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO