Eveniment

Începe marea încleştare. Va fi doborâtă China precum Mexic, Argentina sau Coreea de Sud?

Începe marea încleştare. Va fi doborâtă China precum Mexic, Argentina sau Coreea de Sud?

Autor: Sorin Pâslaru

15.03.2016, 00:07 4247

America Latină în anii ’80, Argentina în mai multe rânduri în anii ’80 şi ’90, Mexic în ’94, Coreea de Sud şi celelalte ţări din Asia de Sud-Est în 1996-1997, Rusia în 1998, ţările africane tot timpul.

Toate au fost victimele devalorizării accentuate şi la un moment dat chiar a trebuit să se declare insolvente la plata datoriei externe în valută.

Pentru prima dată, este posibil ca şi China să fie victima unui astfel de scenariu, cu toate că de 40 de ani, de când a reuşit să îşi proiecteze un traseu de creştere solid, care a dus-o de la 500 de dolari per capita la 10.000 dolari per capita astăzi, principala sa grijă a fost să evite scenariul devalorizării, prin acumularea de rezerve uriaşe de dolari.

După ce mulţi ani la rând principalul subiect de discuţie în comerţul internaţional era yuanul (moneda chineză) prea slab, astăzi există presiune la vânzare pe moneda chineză.

„Mulţi manageri de fonduri din Europa de Vest şi traderi sunt convinşi că yuanul este supraevaluat. Ei au observat creşterea ieşirilor de capital, reducerea rezervelor oficiale, creşterea datoriilor şi tensiunile din sistemul financiar“, scrie John Plender, un analist de la Financial Times, într-o ediţie recentă a ziarului.

În pofida celor 3.200 de miliarde de dolari în rezerve şi a unui excedent de cont curent anual de circa 6% din PIB, presiunile pe ieşirile de fonduri din China sunt în creştere.

În mod natural, fluxurile care ar trebui să caute randamente mai bune, în condiţiile dobânzilor zero sau negative din Europa de Vest, ar trebui să preseze în sensul creşterii yuanului.

Însă percepţia riscului este din ce în ce mai defavorabilă Chinei, spun ziarele internaţionale. Situaţia subliniază încă o dată că în economie legile „obiective ale economiei” sunt discutabile. Natura umană, schimbările sociale şi puterea geopolitică pot deveni determinanţi pentru o tendinţă economică sau alta.

Astfel, este inexplicabil ca dintr-o ţară cu rată de creştere anuală a PIB de aproape 6% să iasă banii şi să meargă în Occident, unde dobânzile sunt la zero sau cu minus.

Dobânzile negative practicate de băncile centrale din Suedia, Danemarca, Elveţia şi Japonia şi mai nou din zona euro au ca scop încurajarea băncilor să canalizeze banii spre economia reală. În practică, consumatorii şi corporaţiile nu au răspuns în niciun fel la această măsură de politică monetară, mai scrie Financial Times.

Dobânzile negative, de neimaginat în urmă cu 10-20 de ani, care dau peste cap toate calculele finanţiştilor, sunt un argument pentru faptul că de multe ori legile obiective ale economiei pot fi puse sub semnul întrebării. Teoretic, cine economiseşte ar trebui să fie premiat cu o dobândă şi nu penalizat, cum se întâmplă acum în aceste ţări.

În 2008, când statele occidentale şi-au salvat sistemele bancare de la faliment cu sute şi mii de miliarde de dolari, au fost de asemenea date uitării toate „legile obiective“ ale economiei.

Se mai spune că ţări care au resurse naturale din belşug ajung să fie sărace tocmai din cauza acestora, fiind date ca exemplu Venezuela sau Nigeria, însă iată că Arabia Saudită sau Norvegia au ajuns aproape la 100.000 dolari PIB per capita tocmai pe baza resurselor naturale.

Dacă însă poate că există o „lege“ economică, atunci este aceea că dezvoltarea prin îndatorare externă excesivă te pune la pământ mai târziu sau mai devreme. Instrumentele financiare au devenit atât de sofisticate, între pieţe se mişcă roiuri de zeci şi sute de miliarde de euro, încât când ai intrat în acest malaxor cu greu poţi să mai faci paşi înainte necondiţionat de determinanţi externi.

Numai naţiuni puternice, cu generaţii după generaţii care să transfere mai departe în zeci de ani voinţa de a propăşi, de a ieşi din starea de subdezvoltare, pot la un moment dat să iasă din această carapace.

De la 8.000-10.000 de dolari PIB per capital încolo, o ţară nu mai poate creşte economic doar pe resurse interne, ci trebuie să proceseze şi resurse externe. China este în plin proces de expansiune a capitalului său la nivel internaţional. În ţările dezvoltate deficitul balanţei comerciale este deseori compensat de intrările de profituri repatriate de la investiţiile făcute în străinătate. Iată şi explicaţia pentru relaţiile pe care şi le-a creat China în Africa şi America Latină.

Cea mai puternică economie emergentă este în faţa celui mai tare test: al devalorizării. Un derapaj ar trimite-o înapoi cu poate un deceniu. De aceea Banca Centrală a Chinei este pregătită cu toate armele să apere yuanul. Începe marea încleştare.

Şi iată încă o dată la lucru imuabilul raport centru - periferie: asta da lege obiectivă a economiei.

 
AFACERI DE LA ZERO