Eveniment

Încercare de revoluţie în interiorul guvernului: Boagiu cere o remaniere guvernamentală

Încercare de revoluţie în interiorul guvernului: Boagiu cere o remaniere guvernamentală
29.09.2011, 17:44 696

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat astăzi la "Interviurile Gândul", că, în opinia sa, o remaniere guvernamentală trebuie făcută, însă subiectul nu a fost discutat, instituţional, în cadrul PDL. Ea nu a exclus ca acesta să fie un punct pe ordinea de zi la întâlnirea de duminică pe care o au programată democrat-liberalii şi la care este aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu.

"Întotdeauna este nevoie de o rupere de ritm şi cred că este nevoie şi de o remaniere guvernamentală, nu exclud acest aspect, dar cred că ceea ce este foarte necesar în acest moment este ca ritmul reformelor să fie continuat şi oamenii din Guvern să fie determinaţi să meargă mai departe, pentru că nu este o perioadă uşoară, nu este o perioadă de tratat cu superficialitate şi cred că e o perioadă de responsabilitate maximă vis-a-vis de România", a spus Boagiu.

Ministrul Transporturilor a apreciat că , fără măsurile luate de guvernul Boc, România ar fi putut avea soarta Greciei. Chiar şi în contextul anunţului companiei Nokia de a-şi închide fabrica de la Cluj, Anca Boagiu a insistat că guvernul face eforturi pentru a stimula investiţiile. "Ce este important, după ce am făcut eforturile majore, este să menţinem, să stimulăm investiţiile străine în România. Sunt semnale că sunt probleme în piaţă şi că mai multe companii îşi analizează activitatea. Decizia de a ne axa pe investiţii este luată de anul trecut. Noi am depăşit etapa de recesiune şi suntem într-o perioadă de echilibru", a spus ministrul.

Anca Boagiu a venit cu precizări referitoare la contractul cu Bechtel, dar şi în ceea ce priveşte celelalte autostrăzi în lucru, şi s-a declarat, totodată, un susţinător al managementui privat pentru companiile de stat. Citiţi mai multe pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO