• Leu / EUR5.2270
  • Leu / GBP6.0306
  • Leu / USD4.4991
Eveniment

Încă o încercare de vânzare şi de găsire a unui investitor pentru combinatul siderurgic: Liberty Galaţi va merge pe 17 iunie la o nouă licitaţie internaţională la un preţ de 444 mil. euro. “Astăzi depunem planul de restructurare pentru omologare la Tribunalul Galaţi”

Încă o încercare de vânzare şi de găsire a unui...

Autor: Mirabela Tiron

06.05.2026, 11:17 209

Activele colosului Liberty Galaţi, care nu şi-au găsit cumpărător la licitaţia internaţională de 690 mil. euro din martie,  vor fi  scoase la vânzare într-o nouă licitaţie,  pe 17 iunie la un nou preţ, de 444 milioane de euro.

“Am primit votul de la Eximbank pe modificarea de plan şi depunem astăzi planul pentru omologare la Tribunalul Galaţi, pe care aşteptăm aprobarea. A fost stabilită data pentru noua licitaţie, 17 iunie”, a spus pentru ZF Remus Borza, preşedintele Euro Insol, administratorul concordatar, alături de CITR.

ANAF are de recuperat 150 de milioane de euro de la Liberty, iar EximBank  300 mil. euro.  La prima licitaţie au cumpărat caiete de sarcini MetInvest din Ucraina, controlat  de miliardarul Rinat Akhmetov,  dar si antreprenorul Dorinel Umbrărescu (UMB Grup), cel mai mare constructor. De altfel, Umbrărescu a semnat la finalul anului trecut un acord pentru preluarea  activelor la un alt colos, ArcelorMittal Hunedoara, care a oprit  definitiv producţia  în toamna anului trecut.

Te-ar putea interesa și:

De Liberty Galaţi s-au mai arătat interesaţi compania KMC Turcia din industria siderurgică,  o companie din Grecia iar din India s-au arătat interesaţi doi investitori,  JSW, cel mai mare producător de oţel  din India, şi Jindal Group India.

La preţul de aproape 700 mil. euro însă activele combinatului  nu  şi-au găsit cumpărător,  nimeni nu a depus garanţia  solicitată.

Printre jucătorii care s-au arătat recent interesaţi se numără şi o companie  din Turcia, care produce 12 mil. tone  de oţel.

Mai mult, compania va semna un contract de tolling cu Glencore pe două luni pe laminare

Pentru a salva de la faliment combinatul Liberty Galaţi, fostul SIDEX, Guvernul a format în septembrie  anul  trecut un comitet interministerial. Combinatul, un pilon al industriei, are rol strategic atât în sectorul construcţiilor, industria navală, şi în dezvoltarea marilor proiecte de infrastructură iar închiderea lui ar produce un efect  negativ asupra mai multor business-uri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Retail Summit 2026. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Bankers 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2270
Diferență: 0,3167
Ieri: 5.2105
Azi: 4.4991
Diferență: 0,4914
Ieri: 4.4771
Azi: 6.0306
Diferență: 0,804
Ieri: 5.9825