Eveniment

Încrederea în economia zonei euro a atins cel mai ridicat nivel din peste patru ani

Încrederea în economia zonei euro a atins cel mai...

Autor: Anca Dumitrescu

27.11.2015, 15:35 130

Indicele privind încrederea şefilor de companii şi a populaţiei în economia zonei euro a atins în noiembrie 106,1 puncte, iar datele aferente lunii octombire au fost reviziuite la acelaşi nivel, faţă de o estimare iniţială de 105,9 puncte. Indicele se află la cel mai ridicat nivel după luna mai 2011.

Analiştii anticipau că încrederea se va menţine la 105,9 puncte.

Conducerea BCE discută oportunitatea adoptării unor noi măsuri de stimulare a economiei, pe fondul încetinirii creşterii pe pieţele emergente şi a inflaţiei scăzute din zona euro.

Între opţiunile analizate se numără extinderea programului de achiziţii de obligaţiuni în valoare totală de 1.100 de miliarde de euro şi reducerea dobânziilor pentru depozitele băncilor la BCE, aflate deja în teritoriu negativ. Decizia urmează să fie luată la şedinţa de politică monetară din 3 decembrie.

Nick Kounis, director pentru cercetări macroeconomice la ABN Amro Bank în Amsterdam, consideră că preşedintele BCE, Mario Draghi, va fi "destul de agresiv" în declaraţii, la anunţarea pachetului de măsuri de stimulare.

Preţurile de consum din zona euro au crescut în octombrie cu un ritm anualizat de 0,1%. Inflaţia core, care exclude elementele volatile, precum preţurile energiei şi alimentelor, a accelerat la 1,1%, cel mai ridicat nivel după august 2013.

Comisia Europeană a precizat că majoritatea sondajelor pentru măsurarea încrederii au avut loc înainte de atentatele din Paris de pe 13 noiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO