De pe agenda publică a guvernului tehnocrat condus de premierul Dacian Cioloş lipsesc multe lucruri, dar unul pare că nu se regăseşte nicăieri: locurile de muncă nou create.
În America, acest indicator este cel mai urmărit, pentru că arată puterea şi sănătatea economiei de a atrage noi investiţii şi a crea locuri de muncă. Acest indicator ţine la putere sau dă jos o administraţie - începând cu cea de la Washington, până în fiecare oraş.
Politicienii americani au obsesia locurilor de muncă, iar acest obiectiv este trecut şi în politica băncii centrale americane – Fed. Preşedintele SUA, Barack Obama a câştigat alegerile din al doilea mandat având în spate locurile de muncă create în primul mandat.
În România, această idee – locuri de muncă create – lipseşte cu desăvârşire de pe agenda celor două palate, iar în Parlament nu interesează pe nimeni. Toţi arată cu degetul spre guvern. În schimb, toată lumea majorează salariile la stat ca şi cum ar da din banii lor. De o lună de zile, toată lumea discută despre majorarea salarială în sectorul public pe medie cu 5% din luna mai, la unii mai mult, la alţii mai puţin. Fiecare se bate cu pumnii în piept că această majorare el a dat-o, că a fost la iniţiativa lui, că el a susţinut-o şi că el a aprobat-o.
Dacă întrebi pe cineva, din cei care iniţiază aceste majorări, câte locuri de muncă a creat prin ideile lui legislative, prin proiectele lui economice, se lasă linişte. Nici nu ştie despre ce vorbeşti.
În America, un politician moare de gât cu o investiţie care creează noi locuri de muncă în circumscripţia lui.
La noi nu moare nimeni pentru astfel de idei.
În schimb, ceea ce constatăm este că sectorul privat, care alimentează majoritatea veniturilor bugetare, plăteşte un salariu mediu net de 1.500-1.600 de lei (companiile private româneşti plătesc un salariu mediu net de 1.100-1.200 de lei, iar companiile străine - multinaţionalele - de 1.900-2.000 de lei), sectorul public plăteşte un salariu mediu net de circa 2.000 de lei, iar companiile de stat plătesc 2.200-2.300 de lei net.
Deci sectorul privat este numai bun să plătească sectorul public cu un salariu mai mare.
În septembrie 2008, ultima lună înainte de criză, s-a atins nivelul maxim al locurilor de muncă din economia românească - 4,830 milioane. În 2011, numărul locurilor de muncă a scăzut la 4,095 milioane, deci aproape 750.000 de locuri de muncă au dispărut în perioada de criză. Imens.
În decembrie 2015, după ce economia şi-a mai revenit, numărul locurilor de muncă a urcat la 4,571 milioane.
Deci, faţă de perioada de boom, România mai trebuie să recupereze 260.000 de locuri de muncă, deşi PIB a reuşit să recupereze nivelul atins în 2008 de-abia anul trecut, circa 160 de miliarde de euro.
În 2008 masa salarială ajunsese la 55,9 miliarde de euro, iar anul trecut de-abia a ajuns la 51,7 miliarde de euro, după ce coborâse până la 48 de miliarde de euro. Deci mai trebuie încă 4 miliarde de euro pentru a recupera ce s-a pierdut în criză.
Această recuperare a masei salariale s-a bazat în principal pe creşterea salariului minim brut de la 700 de lei până la 1.050 lei, la finalul anului trecut, pe majorările de peste 50% din sectorul IT. În alte sectoare aceste majorări au fost mai lente, iar în câteva scăderile de salarii din criză nu s-au recuperat nici până acum, la fel cum nu s-au recuperat nici locurile de muncă.
Pe agenda guvernului tehnocrat nu există ideea de noi locuri de muncă şi nici nu-şi pune problema de recuperare a celor 4 miliarde de euro care lipsesc din masa salarială faţă de perioada de boom. Până la urmă, guvernul tehnocrat este de înţeles, având în vedere că a fost adus la putere să gestioneze o situaţie până la alegerile locale şi parlamentare din acest an.
Chiar şi aşa, din retorica guvernului nu ar trebui să lipsească locurile de muncă, cel mai important lucru pentru economie. În spatele uşilor se discută câteva proiecte de investiţii (Mercedes, de exemplu), dar lumea are nevoie şi de predică.
Deşi dobânzile şi finanţarea trăiesc anii de glorie, economia românească nu reuşeşte să producă suficiente locuri de muncă. De ce? Investiţiile statului lipsesc, iar cele private sunt extrem de prudente. Companiile româneşti îşi ling rănile după criză, iar companiile străine urlă la lună după infrastructură. În tot acest timp, banii stau degeaba.
Vicepremierul Costin Borc - venit din sectorul privat, din lumea celor care trăiesc sau mor în funcţie de investiţii - lipseşte aproape cu desăvârşire din peisajul public economic, deşi el ar trebui să bată ţara în lung şi-n lat pentru a încuraja investiţiile private şi pentru a mişca lucrurile în sectorul public.
Cea mai mare realizare a guvernului tehnocrat până acum este planul pentru creşterea salariului minim brut pe economie de la 1.250 de lei - cât va fi din iunie -, până la 1.350 de lei până în 2020.
Cu aşa plan, să nu ne trezim şi cu salarii mici, şi cu mai puţine locuri de muncă decât avem acum.
