Eveniment

Iniţiatorul legii supermarket-urilor, după ce Iohannis a promulgat legea: O victorie a producătorilor

Iniţiatorul legii supermarket-urilor, după ce Iohannis...

Autor: Firuta Flutur, Tibi Bujdei

11.07.2016, 14:45 1519

Ovidiu Donţu a declarat, pentru MEDIAFAX, că supermarket-urile vor trebui să negocieze cu producătorii locali pentru ca 51 la sută din produsele alimentare să se afle pe rafturi.

„Este o victorie a producătorilor din Bucovina, în special, şi a celor din România în general, care s-au bătut pentru eliminarea barierelor privind accesul pe piaţă a produsului românesc. Ca lucrător în Camera de Comerţ din Suceava timp de 12 ani cunoşteam o parte dintre aceste bariere şi am propus eliminarea lor prin această lege. Practic, supermarket-urile vor fi obligate să negocieze cu producătorii locali pentru ca 51 la sută din produsele româneşti să se regăsească pe raft în marile magazine”, a spus Donţu.

El a mai declarat că există şi legislaţia depozitelor agro-alimentare care îi ajută pe aceştia să aibă cantităţile necesare pentru aprovizionarea ritmică a marilor magazine şi consideră că legea cooperaţiilor va ajuta şi ea la punerea în aplicare a acestei legi.

„Aceste prevederi ale legii vor intra în vigoare în termen de şase luni, deci aproape de sfîrşitul anului şi se prevăd amenzi uriaşe pentru cei care nu se conformează”, a spus Donţu.

Legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată, la începutul lunii iunie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu majoritate covârşitoare de 293 "pentru" şi niciun vot împotrivă şi a fost promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.

Reacţia Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România

În România consumatorul nu mai este, începând de astăzi, actorul principal din lanţul comercial

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România îşi exprimă regretul că azi Preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare.

AMRCR consideră că această lege este îndreptată împotriva marilor reţele comerciale şi, în pofida celor exprimate public, nu garantează sprijin pentru producătorii locali sau produsele româneşti. În schimb restrânge libertatea consumatorilor români de a alege cele mai bune produse la preţuri competitive.

De acum înainte, obiectivul principal al oricărui comerciant nu va mai fi satisfacerea clientului ci respectarea termenilor extrem de restrictivi impuşi de lege în ceea ce priveşte termenele de plată sau serviciile comerciale pentru că altfel sancţiunea pentru nerespectarea acestora poate merge până la închiderea magazinelor.

Marii retaileri sunt obligaţi să-şi reanalizeze politicile comerciale, să renegocieze contracte în mijlocul desfăşurării acestora, să renunţe la facilităţi şi servicii oferite pentru promovarea produselor locale, inclusiv cele româneşti şi să se orienteze pentru a găsi modalităţi de a susţine un flux financiar imens, impus fără justificare.

Apreciem că toate acestea se vor răsfrânge asupra preţurilor la raft şi vor avea repecursiuni majore şi asupra programelor de susţinere a producătorilor locali.

Această lege este de asemenea împotriva mecanismelor concurenţiale şi a principiilor după care funcţionează piaţa unică comunitară.  Acest lucru se întamplă la câteva zile după anunţul referitor la lansarea unor programe precum „România Competitivă” dar şi la puţin timp după ce în cadrul Consiliului European s-a vorbit despre întărirea Uniunii Europene, în contextul referendumului referitor la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

AMRCR va continua demersurile în cadrul organismelor comunitare, pentru analizarea compatibilităţii acestei legi cu normele europene, ştiut fiind deja că la nivelul Comisiei Europene există în desfăşurare o procedură în acest sens.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO