Eveniment

Întâlniri de taină - Vântu: În 2007, la referendum, Băsescu a venit la mine să-l susţin, eu am fost de acord

15.09.2010, 17:10 31

Sorin Ovidiu Vântu a declarat, miercuri, în faţa completuluicare judecă recursul acestuia faţă de decizia de arestarepreventivă, că şeful statului i-a cerut sprijin mediatic în 2007,cu ocazia referendumului pentru suspendare, propunere pe care aacceptat-o, pentru "progresul României", scrie Mediafax.

"În 2007, la referendum, el (Traian Băsescu, n.r.) a venit lamine să-l susţin. Eu i-am spus că sunt de acord, şi am stabilitîmpreună cu el anumite criterii în baza cărora îl susţin, bazate peprogresul şi modernizarea României", a declarat Vântu, miercuri, înfaţa instanţei care judecă recursul său faţă de hotărârea prin careinstanţa inferioară a decis arestarea sa şi a altor două persoanepentru 29 de zile, sub acuzaţia de favorizare a infractorului.

Cum a ajuns numele lui Sorin Ovidiu Vântu implicat înBancorex, Astra Asigurări, Omniasig pe lângă FNI, FNA, BID, BRS sauDelta Asigurări

Vântu a continuat declaraţia, arătând că, "după aceea", maimulţi "emisari" ai şefului statului au venit să-i ceară o parte dintrustul de presă "Realitatea".

"După aceea, emisari ai lui au venit să-mi ceară o parte atrustului media. Evident că am refuzat. Încep ameninţările, eurefuz în continuare. Am fost ameninţat că voi fi tocat financiar,am refuzat. Am fost ameninţat că voi avea probleme, am refuzat...Ulterior, a venit un control de opt luni la Realitatea TV, pentruca în final totul să culmineze cu arestarea mea", a spus Vântu însala de judecată. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO