Producţia de energie din România, având în vedere potenţialul, are o importanţă vitală din punctul de vedere al securtăţii energetice europene, în contextul în care foarte multe state din Europa sunt dependente de energia care vine din Rusia, a spus Arnold Dupuy, expert al firmei Booz Allen Hamilton şi analist la Departamentul Apărării din SUA, fost ofiţer în armata americană.
„Producţia energetică a Romaniei este de o importanţă vitală din cauza dependenţei pe care alte state o manifestă faţă de Rusia. România are propriile surse de energie, iar acestea ar trebui dezvoltate pentru a asigura o securitate din punct de vedere energetic“, a spus el în cadrul unui eveniment organizat de Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS). MAS a organizat luna aceasta conferinţa „Punţi de securitate transatlantică pe fondul discrepanţelor dintre marile strategii de securitate - viziunea României“, eveniment care a adus la masa de discuţii analişti şi ofiţeri militari americani şi români. Cu acest prilej, Arnold Dupuy, specialist în zona de securitate energetică, a răspuns întrebărilor ZF.