♦ „În acest context, România poate juca un rol esenţial în sprijinirea dezvoltării mai ample a Europei de Est prin împărtăşirea know-how-ului, susţinerea îmbunătăţirilor infrastructurii digitale şi construirea de parteneriate care să dezvolte peisajul economiei digitale a regiunii.”
Conectarea sectorului IT&C cu industria prelucrătoare poate creşte competitivitatea Europei de Est, facilitând integrarea în lanţurile valorice regionale şi globale, iar România poate juca un rol esenţial în acest proces, este de părere Josef Karl Pelikan, director al diviziei birourilor regionale şi al coordonării pe teren, reprezentant special pentru Europa şi Asia Centrală, la UNIDO.
„Conectarea sectorului IT&C cu industria prelucrătoare regională poate creşte competitivitatea industrială a Europei de Est, facilitând o mai bună integrare în lanţurile valorice regionale şi globale. În acest context, România poate juca un rol esenţial în sprijinirea dezvoltării mai ample a Europei de Est prin împărtăşirea know-how-ului, susţinerea îmbunătăţirilor infrastructurii digitale şi construirea de parteneriate care să dezvolte peisajul economiei digitale a regiunii. Forţa de muncă înalt calificată şi competitivă din punctul de vedere al costurilor pun regiunea într-o poziţie ideală pentru a dezvolta servicii intensive în cunoaştere şi modele moderne de producţie orientate spre export”, a spus Josef Karl Pelikan pentru ZF.
UNIDO, acronim pentru United Nations Industrial Development Organization, este Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, o agenţie specializată a ONU care promovează dezvoltarea industrială durabilă şi incluzivă, cu scopul de a reduce sărăcia, de a stimula productivitatea economică şi de a încuraja utilizarea eficientă şi sustenabilă a resurselor.