Întrebarea principală la care trebuie să se răspundă în cazul exploziei din Rahova este de ce reprezentanţii Distrigaz/Engie, companie cu capital francez care deţine monopolul distribuţiei de gaz în partea de sud a ţării, nu s-au asigurat că nimeni nu putea da drumul la gaz să fie folosit în condiţii de risc, o dată ce fuseseră apelaţi cu 24 de ore înainte de explozie? Mai mult, din toate datele erau prezenţi la fata locului chiar şi la momentul exploziei, a doua zi.
Vineri dimineaţă, o explozie s-a produs la un bloc de apartamente din Sectorul 5 al Capitalei, în zona Rahova. În urma exploziei, trei persoane au murit, alte 20 au fost rănite iar 400 au fost afectate. Au fost distruse sau afectate câteva zeci de apartamente din blocul respectiv şi este posibil să fie necesar ca toată clădirea să fie demolată.
Locatarii constataseră scurgeri de gaze joi 16 octombrie şi au apelat serviciile de urgenţă şi Distrigaz, iar conform unui comunicat Distrigaz specialiştii de la această companie au oprit gazele joi dimineaţă şi au instalat un sigiliu la un robinet. Cu toate acestea, scurgerea de gaz a continuat iar locatarii au chemat din nou Distrigaz a doua zi. După unele date, specialiştii Distrigaz erau deja la faţa locului când s-a produs tragedia, vineri în jurul orei 9 AM.
Comunicatul Distrigaz menţionează faptul că au găsit rupt sigiliul aplicat pe un robinet, dar nu reiese de aici dacă acel robinet de gaze fusese deschis între timp şi dacă putea fi deschis de altcineva neautorizat. Întrebarea este dacă sunt constatate condiţii de risc de ce Distrigaz nu poate opri pur şi simplu gazele până la remedierea defecţiunilor, cu drept de reluarea a fluxului de gaze doar al Distrigaz? Este greu de crezut că nu există soluţii tehnologice pentru operarea robineţilor exclusiv de către distribuitor.
În plus, se pune întrebarea dacă acel robinet era funcţional şi dacă gazele chiar au fost oprite, de vreme ce locatarii blocului au reclamat iarăşi că simt miros de gaz. De vreme ce reprezentanţii Distrigaz erau iarăşi la adresă chiar înainte de deflagraţie, înseamnă că ştiau că ceva era în neregulă. De asemenea, o eventuală reluarea a consumului la locaţie ar trebui să fie semnalizată în sistemele Distrigaz.
Legislaţia este de aşa natură încât de la robineţii din afara blocurilor/locuinţelor şi până la locul de consum responsabilitatea nu mai aparţine distribuitorului Distrigaz, ci consumatorului, care trebuie să lucreze cu firme specializate. Un astfel de caz ridică şi problema dacă nu ar fi cazul ca această responsabilitate a conductei din locuinţă să fie tot a Distrigaz, pentru a evita pentru viitor astfel de situaţii riscante.
Distrigaz Sud Reţele face parte din grupul francez Engie, care vinde ca furnizor şi gaz şi electricitate, şi a avut o cifră de afaceri de 1,8 miliarde de lei în 2024, un profit net de 145 de milioane de lei, triplu faţă de anul anterior şi 2849 de angajaţi.
Engie România a avut afaceri de 8,6 mld lei în 2024, un profit net de 890 milioane de lei, cu 30% mai mare decât anul anterior, şi 860 de angajaţi.
Explozia a distrus nu numai apartamente ci şi săli de clasă de la o şcoală din apropiere.
Ce a spus Distrigaz
Distrigaz Sud Reţele, parte a grupului francez Engie, susţine că sigiliul de pe robinetul de gaze al blocului afectat de explozia din Capitală era rupt în momentul deflagraţiei, deşi alimentarea cu gaze naturale fusese sistată cu o zi înainte din motive de siguranţă.
Potrivit Distrigaz Sud Reţele, în data de 16 octombrie, în jurul orei 07:08, Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze a primit o sesizare despre existenţa mirosului de gaze în imobilul de pe strada Vicina, nr. 1, blocul 32, scara 2, din sectorul 5.
Echipele de intervenţie ale companiei s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au constatat, cu aparatele de specialitate, prezenţa gazului natural în respectiva scară şi au luat ca măsură de siguranţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilului, sigilând robinetul de branşament la ora 09:18.
În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2025, la ora 08:44, Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze al Distrigaz Sud Reţele a fost sesizat din nou cu privire la prezenţa unui miros de gaze naturale la acelaşi imobil.
Echipele de intervenţie ale companiei au ajuns la faţa locului în momentul producerii exploziei. În acelaşi timp, au ajuns la faţa locului şi pompierii, iar agentul de intervenţie Distrigaz Sud Reţele a constatat că sigiliul era rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă.
Echipele de intervenţie ale companiei acţionează în continuare în teren, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a precizat Distrigaz Sud Reţele.
Preşedintele ANRE George Niculescu a dispus efectuarea unui control la Distrigaz Sud Reţele pentru a verifica dacă modalitatea de acţiune/intervenţie a operatorului de distribuţie a respectat prevederile legale, precum şi asupra firmelor care au asigurat verificarea echipamentelor care consumă gaze naturale din respectivul loc de consum.