Eveniment

Intrebarile executivilor si ale oamenilor de afaceri: se mai poate creste pe datorie si unde va face guvernul viitor economii?

Intrebarile executivilor si ale oamenilor de afaceri: se mai poate creste pe datorie si unde va face guvernul viitor economii?
04.11.2008, 18:52 30

O prima dificultate in acest sens a fost remarcata chiar de ministrul de finante Varujan Vosganian. "Companiile au probleme de lichiditate si intarzie plata impozitelor si taxelor la bugetul de stat, din cauza ca incepand cu jumatatea lunii octombrie bancile si-au redus liniile de finantare, ceea ce ne-a costat pierderi de 1,5 miliarde lei" , a tinut sa precizeze Vosganian.

Asadar, mai putem continua sa ne imprumtam pentru a creste? Inca da, au spus liderii politici prezenti la dezbatere (Varujan Vosganian, din partea PNL, Theodor Stolojan si Adriean Videanu, din partea PD-L, Constantin Nita si Viorel Hrebenciuc din partea PSD si Lakatos Petru din partea UDMR).
Potrivit ministrului de finante, daca datoria privata a crescut in ultimii ani de la 20 mld. la 60 mld. trebuie remarcat ca in acelasi interval s-a dublat si PIB-ul, de la 60 mld. euro la 120 mld. euro, deci asemenea impruturi au ajutat economia.
De altfel, problemele partidelor prevad importante cresteri economice chiar si pana la 6-7%, in vreme ce deficitele au fost prezentate inprograme la sub 3%. Oamenii politici admit ca o parte a cheltuielilor trebuie ajustate, insa raspunsurile la intrebarile oamenilor de afaceri privind modalitatile prin care ar urma sa fie facute economii nu au primit intotdeauna raspunsuri multumitoare.
Potrivit ministrului de finante, interesul pentru Romania ramane inca crescut in ciuda crizei financiare internationale. Doru Lionachescu, partener principal si CEO la Capital Partners, a spus insa ca din datele pe care le are, "interesul viitor pentru investitiile in Romania este zero".
Benoit Blarel, managerul Bancii Mondiale in Romania, a atras atentia ca orice guvern trebuie sa fie pregatit pentru ce va urma. "Cel mai bun sfat pentru orice partid aflat la guvernare: trebuie sa fiti pregatiti. Aceasta pentru ca stim ca cresterea economica va incetini semnificativ, probabil la 4-5%, stim ca saracia este de asteptat sa se accentueze, din cauza preturilor care vor creste, stim ca modelul de crestere trebuie ajustat".
Ministrul de finante Varujan Vosganian (PNL) a sustinut in cadrul seminarului organizat de ZF ca ideea continuitatii cresterii economice si a politicilor fiscale este valabila in contextul in care in 2007-2008 Romania a depasit inflatia procentual mai putin decat au depasit-o tarile din UE, iar reevaluarea cresterii economice s-a facut cu minus in alte state fata de Romania, unde s-a facut pe plus, a adaugat ministrul de finante.
Programul de guvernare al PNL prevede, potrivit ministrului, mentinerea cotei unice de impozitare de 16% si reducerea contributiei la asigurarile de stat cu 10%.
Elementul central al unei eventuale guvernari a liberalilor va fi, spune el, infrastructura, PNL propunandu-si ca investitiile in acest domeniu in perioada 2009-2012 sa atinga 6% din PIB. In acest fel, investitiile in infrastructura vor mentine ritmul de crestere economica si vor asigura noi locuri de munca si salarii mai mari pentru romani. PNL isi mai propune construirea a 1.400 de km de autostrada in urmatorii patru ani.
"Companiile au probleme de lichiditate si intarzie plata impozitelor si taxelor la bugetul de stat, din cauza ca incepand cu jumatatea lunii octombrie bancile si-au redus liniile de finantare, ceea ce ne-a costat pierderi de
1,5 mld. lei" , a tinut sa precizeze Vosganian.
Cu toate acestea, ministrul a observat rezistenta Romaniei la vulnerabilitatile externe, mai mare decat a altor tari din Europa. Acesta a declarat ca daca ne uitam la ratingul agentiilor din toamna trecuta vedem ca Romania s-a comportat peste asteptari anul acesta.
Vosganian a tinut sa mentioneze ca este important rolul statului, prin interventii pe piata acesta putand tine Romania departe de efectele recesiunii economice din Europa.
"Ceea ce s-a intamplat negativ in Romania in ultimii ani se datoreaza impactului pietelor internationale si nu decuplarii fata de acestea", a tinut sa precizeze ministrul Vosganian.
Un alt obiectiv al liberalilor este atragerea unor investitii de peste 100 de milioane de dolari. Ministrul de finante a declarat ca a observat un interes al investitorilor pentru Romania peste tot unde a mers "de la Wall Street pana la Londra si Bruxelles".
"Sunt surprins de pesimismul oamenilor de afaceri in aceasta privinta", a declarat Vosganian, care a fost contrazis de Lionachescu care crede ca interesul pentru Romania este acum zero.
Referitor la o eventuala coalitie guvernamentala, ministrul de finante i-a asigurat pe oamenii de afaceri ca nu va exista vreun pericol major pentru acestia.
"Cred ca orice formula de coalitie care va urma la guvernare nu va reprezenta o amenintare pentru mediul de afaceri", a dat asigurari Vosganian, in conditiile in care programele politice ale celor trei mari partide (PSD, PNL si PD-L) au la baza respectarea a trei mari principii de stabilitate economica: mularea programelor politice in functie de acquis-ul comunitar, stabilitatea fiscala, avand in vedere ca niciun partid nu a dorit sa modifice drastic impozititele, si mediul de afaceri competitional.
Constantin Nita, vicepresedinte PSD, a afirmat ca doreste "o economie puternica si competitiva, flexibila si eliberata de principiile ultraliberale".
"Statul nu se poate retrage din economie, trebuiesc facute investitii inteligente in educatie, sanatate si infrastructura", adaugand ca programul de guvernare pe care l-au intocmit fiind probabil cel mai ambitios pe care l-a avut Romania vreodata. Acesta include zece obiective strategice, toate avand ca scop o crestere economica durabila si participativa, la un nivel de 5, 6%, a mentionat Nita.
Vicepresedintele PSD admite ca este greu sa faci previziuni pe termene mai lungi de trei luni in conditiile crizei financiare actuale. "Schimbarea paradigmei economiei nationale" a dat mari batai de cap partidelor politice in adaptarea programelor de guvernare deja intocmite.
Florin Pogonaru, presedinte al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, a remarcat ca programul inaintat de politicieni este de fapt un scenariu de baza, care nu include impactul crizei asupra economiei reale.
Pogonaru a intrebat Partidul Social Democract, in cadrul mesei rotunde organizate de ZF, care este riscul major pe care il ia in calcul in alcatuirea programului de guvernare. "Care este scenariul de rezerva?"
"Anul 2009 va fi unul extrem de complicat. Luam in calcul orice posibilitate, chiar si o crestere economica de 0%. Daca tarile europene se asteapta la o crestere de 0,5% anul viitor si ar fi bucuroase sa o realizeze, noi trebuie sa fim oameni rationali, sa ne gandim la orice scenariu", a spus Nita.
La randul sau, Viorel Hrebenciuc, liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputatilor, a declarat ca "partidul are chiar o celula de criza care urmareste extrem de atent efectele crizei financiare".
"Intr-adevar, scenariul pe care l-am facut a fost inainte de izbucnirea crizei. Toate legile lui Greenspan, la care ne uitam ca la o icoana, astazi nu se mai aplica. In ultimii ani, ne-am dezobisnuit sa vorbim de rolul statului in economie, de ajutor de stat vorbeam doar in soapta", a declarat sustinatorul unei politici interventioniste, Viorel Hrebenciuc.
Principala schimbare pe care o presupune guvernarea PSD-ista este renuntarea la cota unica de impozitare si aplicarea unei cote progresive in cazul impozitului pe venit. Celor care au salarii brute mai mici decat media la nivel national li se va aplica un impozit pe venit de 10%, nu de 16%. Impozitul pe profit va ramane tot 16%.
Oamenii de afaceri cu care au fost pusi fata in fata politicienii au intrebat de unde vor veni acesti bani lipsa la bugetul statului, dupa aplicarea unei cote "regresive" a impozitului pe venit.
Partidul Social Democrat va creste impozitul pe tranzactii imobiliare, va dubla impozitul pe locuinte care au o suprafata mai mare de 200 mp, va impozita castigurile pe bursa cu 5% si va creste taxa pe valoare adaugata la bunurile de lux.
Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank Romania, unul din participantii la discutie, a intrebat partidele candidate daca vor mentine impozitele pe veniturile din dobanzi si cum vor incuraja sistemul de pensii private. Vicepresedintele PSD a raspuns ca va elimina impozitele pe castigurile din dobanzi (in prezent acesta fiind de 16% pentru depozitele la termen), iar in ceea ce priveste pensiile private, Constantin Nita admite ca nu a fost luat inca in calcul acest aspect.
PSD va diminua impozitele pe dividente si impozitele pe veniturile din consultanta si drepturi de autor. Tot "pentru a stimula inteligenta romaneasca", Constantin Nita spune ca vor fi deduse in proportie de 100% cheltuielile cu cercetarea.
Programul de guvernare economica PD-L prezentat de Theodor Stolojan prevede o strategie care are trei scenarii de crestere economica si implicit de crestere a castigurilor salariale. In cel mai bun caz, exista cresterea economica de 7%, care va aduce in 2012 un salariu mediu de 905 euro pe luna, fata de 487 de euro in 2008. Cel de-al doilea scenariu este al unei cresteri de 5,5%, care va genera un castig mediu salarial de 835 de euro/luna, iar in cel mai rau caz vom asista la o crestere economica de 4%, pentru care nu s-a stabilit inca un nivel al salariului mediu.
Programul mai prevede eliminarea impozitului pe profitul reinvestit in tehnologie si reducerea sau eliminarea altor 100 de taxe si de impozite minore care contribuie la birocratizarea administratiei publice.
"Neimpozitarea profitului reinvestit nu diminueaza veniturile la bugetul statului, dar aduce alte surse in bugetul consolidat, atata timp cat el este reinvestit in resurse umane si tehnologia din compania respectiva si nu in activitati diferite", a declarat Adriean Videanu, vicepresedinte PD-L.
Legat de investitiile in energie, prim-vicepresedintele PD-L a spus ca va continua programul nuclear. "Romania are o sansa unica in energie si agricultura. Avem circa
2 milioane de hectare de teren nefolosit pe care am putea promova culturile agricole energetice, fara sa reducem celelalte culturi agricole", a precizat el.
Theodor Stolajan a adaugat ca este o rusine ca suntem o tara net importatoare de produse agricole in loc sa fim exportatoare.
A doua problema a Romaniei, pe langa cea a dezvoltarii deficitare a agriculturii, o reprezinta turismul insuficient dezvoltat. "Vom reinfiinta Ministerul Turismului si vom relansa sectorul turistic. Faptul ca nu reusim sa castigam din turism precum o fac bulgarii, desi avem potential mare turistic, este a doua rusine cu care ne confruntam", a precizat el.
Programul de guvernare PD-L mai prevede introducerea pensiei minime garantate. "Vom mentine echilibrul economic si vom introduce pensiile sociale garantate, avand in vedere ca exista o categorie de oameni care obtin o pensie mai mica de 300 de lei", a spus el.
Printre prevederilor programului PD-L se mai numara si modificarea Constitutiei, in sensul eliminarii articolului care se refera la organizarea teritoriala a Romaniei, urmand ca eventuala reorganizare a judetelor in regiuni sa fie prevazuta intr-o lege organica. Politica locala va prelua din atributiile angajatilor de la interne, iar descentralizarea este o alta prevedere a programului PD-L.
Presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru, a raspuns programului de guvernarare PD-L.
"Salut descentralizarea administrativa si libertatea care se da autoritatilor locale. Experienta arata insa ca exista riscul ca cei de acolo sa foloseasca banii in scopuri personale. Traim o experienta sinistra in ceea ce priveste administratiile locale - salarii europene, performanta zero", a declarat el.
Cu referire la criza financiara globala, Stolojan a declarat ca s-a ajuns la aceasta situatie din cauza nerespectarii fundamentelor economiei de piata. "Avem un singur risc major in Romania, si anume, acela al unei caderi in fluxurile de capital. Asta ar insemna o reechilibrare brutala a contului curent, a consumului si a investitiilor. Insa este putin probabil sa vedem aceasta situatie in Romania. Daca in SUA, Germania si Marea Britanie masurile s-au facut cuprinzator si simultan, pentru Romania si Bulgaria metoda aplicata va fi case by case", a spus el.
Reprezentantul UDMR, deputaul Lakatos Petru, a spus: "Nu ne putem baza pe o crestere economica mai mare de 5%. Daca suntem realisti asteptam o crestere economica de sub 5%. Un raspuns la criza financiara este economisirea. Trebuie sa folosim eficient banul public, sa reducem pe cat se poate cheltuielile administrative". Deficitul bugetar prognozat de UDMR este de 3-3,5% din Produsul Intern Brut (PIB).
 
Principalele prevederi ale programului PNL
  • Programul de guvernare al PNL prevede, potrivit ministrului de finante Varujan Vosganian, mentinerea cotei unice de impozitare de 16% si reducerea contributiei la asigurarile de stat cu 10%.
  • Elementul central al guvernarii va fi infrastructura, PNL propunand ca investitiile in acest domeniu in perioada 2009-2012 sa atinga 6% din PIB. In acest fel, investitiile in infrastructura vor mentine ritmul de crestere economica si vor asigura noi locuri de munca si salarii mai mari pentru romani. PNL isi mai propune construirea a 1.400 de km de autostrada in urmatorii patru ani.
  • De aceea, PNL mizeaza pe continuarea unui nivel de crestere economica de 6-7% anual, fara a spori deficitele.
  • PIB-ul ar urma sa ajunga la peste 200 de milioane de euro pana in 2012, ceea ce ar insemna 10.000 de euro din PIB pe cap de locuitor.
  • Un alt obiectiv al liberalilor este atragerea unor investitii de peste 100 de milioane de dolari.
  • PNL si-a propus acordarea a 6% din PIB pentru educatie si construirea a cel putin 1.200 de noi gradinite, a 600 de sali de sport si 90 de bazine de inot.
 
Principalele prevederi ale programului PSD
  • Principala schimbare este renuntarea la cota unica de impozitare si aplicarea unei cote progresive in cazul impozitului pe venit. Celor care au salarii brute mai mici decat media la nivel national li se va aplica un impozit pe venit de 10%, nu de 16%. Impozitul pe profit va ramane tot 16%.
  • Partidul Social Democrat va creste impozitul pe tranzactii imobiliare, va dubla impozitul pe locuinte care au o suprafata mai mare de 200 mp, va impozita castigurile pe bursa cu 5% si va creste taxa pe valoare adaugata la bunurile de lux.
  • PSD va elimina impozitele pe castigurile din dobanzi (in prezent acesta fiind de 16% pentru depozitele la termen), iar in ceea ce priveste pensiile private, nu a fost luat inca in calcul acest aspect.
  • PSD va diminua impozitele pe dividende si impozitele pe veniturile din consultanta si drepturi de autor.
  • Vor fi deduse in proportie de 100% cheltuielile cu cercetarea.
  • Educatia este unul din pilonii de baza din programul de guvernare PSD, alaturi de sanatate, infrastructura si protectie sociala.
 
Principalele prevederi ale programului PD-L
Programul de guvernare economica PD-L prevede o strategie care are trei scenarii de crestere economica si implicit de crestere a castigurilor salariale. In cel mai bun caz, exista cresterea economica de 7%, care va aduce in 2012 un salariu mediu de 905 euro pe luna, fata de 487 de euro in 2008. Cel de-al doilea scenariu este al unei cresteri de 5,5%, care va genera un castig mediu salarial de 835 de euro/luna, iar in cel mai rau caz vom asista la o crestere economica de 4%, pentru care nu s-a stabilit inca un nivel al salariului mediu.
  • Programul mai prevede eliminarea impozitului pe profitul reinvestit in tehnologie si reducerea sau eliminarea altor 100 de taxe si de impozite minore care contribuie la birocratizarea administratiei publice.Pana in 2012, guvernul PD-L isi propune sa realizeze 836 de kilometri de autostrada, dezvoltarea infrastructurii si a educatiei reprezentand calea generala de transformare a Romaniei.
  • Va continua programul nuclear.
  • Va fi infiinatat Ministerul Turismului.
  • Programul de guvernare PD-L mai prevede introducerea pensiei minime garantate.
Principalele prevederi ale programului UDMR
Deficitul bugetar prognozat de UDMR pentru 2009 este de 3-3,5% din Produsul Intern Brut (PIB), fata de programele altor partide care limiteaza acest deficit sub 3%. "Nu ne putem baza pe o crestere economica mai mare de 5%. Daca suntem realisti asteptam o crestere economica de sub 5%. Un raspuns la criza financiara este economisirea. Trebuie sa folosim eficient banul public, sa reducem pe cat se poate cheltuielile administrative", spune deputatul UDMR Lakatos Petru.
  • Pentru UDMR, turismul trebuie sa fie un domeniu prioritar de investitii. "Atat agroturismul, cat si turismul balnear pot aduce venituri suplimentare la buget", a spus el.
  • Trebuie stimulata activitatea intreprinderilor mici si mijlocii prin oferirea de facilitati precum simplificarea mecanismului de colectare a impozitelor. "O firma cu doi angajati trebuie sa stea la sase cozi pentru a plati impozitele, ceea ce nu este normal", a spune Lakatos.
  • UDMR sustine de asemenea pensia minima garantata si eliminarea impozitului pentru profitul reinvestit.
  • Potrivit lui Lakatos Petru, programul de guvernare al Uniunii are cate ceva din toate celelalte programe.

Pentru detalii click aici

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO