Eveniment

Investiţiile străine directe au crescut cu peste 50% în primul trimestru

Investiţiile străine directe au crescut cu peste 50%...

Autor: Andra Oprescu

18.05.2015, 00:04 807
Investiţiile străine directe (ISD) au însumat 885 milioane de euro în primul trimestru al anului, în creştere cu 55% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.  În martie, străinii au investit dublu faţă  de primele două luni din an la un loc, adică 476 milioane euro, potrivit datelor BNR.

Ca structură, participaţiile la capital (inclusiv profitul net esti­mat) au reprezentat  200 mil. euro în primul trimestru, iar cre­ditele intragrup 685 mil. euro (net).

„Cred că situaţia ISD ar trebui să se îmbunătăţească, deoarece România a avut o evoluţie economică mai bună decât alte ţări. Mă aştept ca 2015 să aducă o creştere a acestor investiţii“, con­si­deră analistul Aurelian Dochia.

Volumul ISD depinde atât de situaţia macroeconomică autoh­tonă, cât şi de cea a ţărilor din care provin aceste investiţii. Economia României a dat semne bune în primul trimestru al anului, făcând un salt de 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În 2014 investitorii străini au adus în România 2,4 miliarde de euro, în scădere faţă de 2013, când volu­mul total de investiţii străine di­recte a fost de 2,7 mld. euro. Anul 2013 reprezentase al doilea an consecutiv de creştere pentru ISD-uri după perioada de criză, dar 2014 a anulat optimismul, iar banii aduşi de investitorii străini au scăzut din nou.

Cel mai ridicat nivel al in­vestiţiilor străine directe s-a în­registrat în anul 2008, de 9,49 mld. euro. Între 2003 şi 2008 România a înregistrat creşteri ale volumului ISD în fiecare an, excepţie făcând doar anul 2007.

Volumul ISD-urilor reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri autohton, cât şi percepţia investitorilor străini asupra eco­nomiei. Intrările de ISD cuprind participaţii la capital şi credite intragrup, în timp ce ieşirile de ISD se împart în venituri din participaţii la capital şi dobânzi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO