Eveniment

Investiţiile străine scad, datoria externă creşte

Autor: Ciprian Botea

15.12.2013, 21:17 309

Investiţiile străine directe, care au reprezentat unul dintre principalele motoare de creştere economică în perioada de boom, s-au redus cu 8% în perioada ianuarie-octombrie şi au ajuns la 1,8 miliard de euro, în timp ce la datoria externă s-a adunat în luna octombrie încă o jumătate de miliarde de euro prin creşterea datoriei publice directe.

Investiţiile au ajuns în prezent la numai o cincime din nivelul record atins în 2008. Scăderea investiţiilor străine reprezintă un semnal negativ pentru economie, care nu reuşeşte să depăşească ritmul de creştere de 2%, şi aceasta datorită exporturilor şi agriculturii. Economia a înregistrat o creştere de 2,7% în primele nouă luni.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că este nevoie de o dublare a creşterii economice, dar că aceasta trebuie să fie realizată în condiţiile menţinerii la 2% a deficitului de cont curent, a deficitului bugetar şi a inflaţiei. Deficitul contului curent s-a redus de şase ori faţă de primele zece luni din 2012, la 955 de milioane de euro.

Datoria externă a crescut cu 500 de milioane de euro în octombrie faţă de luna anterioară, la aproape 99 de miliarde de euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO