Eveniment

Investitorii români încep să fie tot mai atenţi la piaţa Forex şi la acţiunile de pe pieţele externe. Cu ce trebuie să fie înarmaţi?

 Investitorii români încep să fie tot mai atenţi la piaţa Forex şi  la acţiunile de pe pieţele externe. Cu ce trebuie să fie înarmaţi?

Autor: Roxana Pricop

11.01.2011, 23:58 376

Peste 100 de investitori, manageri de companiişi traderi au participat ieri la seminarul despre pieţeleinternaţionale de capital în 2011, organizat de Ziarul Financiar înparteneriat cu banca internaţională de investiţii Saxo Bank,confirmând interesul crescut al românilor pentru investiţiile învalute, mărfuri şi acţiuni străine.

În ultimii trei ani, piaţa valutară Forex a câştigatpopularitate în rândul românilor, deşi puţini sunt cei care înţelegregulile jocului şi că piaţa nu se supune niciunei reglementări sausupravegheri. Gradul ridicat de complexitate al pieţei este strânslegat de faptul că Forex a început ca o piaţă destinată exclusivbancherilor şi investitorilor instituţionali.

Mitul că pe Forex se pot câştiga zeci de mii de euro cu doar1.000 de euro, graţie efectului de leverage (raportul dintre baniiinvestiţi şi tranzacţia efectivă), i-a făcut pe români să ignoreaspectele legate de lipsa de reglementare şi supraveghere.

Totuşi pe plan global, tot mai mulţi investitori aleg sătranzacţioneze pe Forex.

"Piaţa Forex este de departe cel mai accesat produs. Saxo Bankînregistrează circa 170.000 de tranzacţii cu valute pe zi", a spusMihaela Ţapu, manager pe Europa de Sud-Est la Saxo Bank în cadrulseminarului.

La nivel european, banca internaţională de investiţii Saxo Bankeste unul dintre cei mai mari intermediari pe piaţa valutelor(Forex), pe cea a mărfurilor, de acţiuni şi a instrumentelorderivate, oferind platforme proprii de tranzacţionare online.

Pepiaţa locală, Saxo Bank este prezentă prin intermediul platformelorde tranzacţionare online şi servicii de consultanţă. Pe Forex, ceamai mare şi cea mai lichidă piaţă din lume, cu o valoare medie atranzacţiilor ce depăşeşte 2 miliarde de dolari pe zi, adesea miciiinvestitorii de retail cad victime sigure giganţilor bancari, carefac regulile jocului.

Deşi nu există statistici oficiale privind rulajele sau numărulde investitori români activi pe piaţa Forex, o idee desprefenomenul Forex în România o pot oferi concursurile detranzacţionare Forex organizate de diferite case de brokeraj carestrâng zeci de mii de participanţi.

Românii au prins gustul tranzacţiilor pe piaţa internaţională avalutelor Forex, puţini dintre aceştia înţeleg însă regulilejocului: tranzacţionarea valutelor presupune o cunoaştere îndetaliu a datelor macroeconomice şi anticiparea deciziilor băncilorcentrale.

Posibilitatea obţinerii unor câştiguri impresionante (de zecisau sute de ori mai mari decât pe Bursă) cu sume iniţiale relativmici reprezintă principalul motiv pentru care mii de românitranzacţionează în prezent pe piaţa valutară internaţională, însăcei care o fac îşi asumă şi riscuri de zeci sau sute de ori maimari decât cei care investesc în acţiuni.

Pe Forex se tranzacţionează în marjă, de obicei la un leverage(utilizarea de bani împrumutaţi de la bancă - n.red.) de 1 la 100(la un dolar investit banca împrumută investitorul cu încă 99dolari - n. red.), fiind astfel o modalitate eficientă de utilizarea capitalului, în condiţiile în care sistemul de tranzacţionare înmarjă permite controlul unei sume mult mai mari decât celedisponibile din contul de tranzacţionare. Atât câştigurile, cât şipierderile sunt amplificate de sistemul de tranzactionare înmarjă.

Piaţa Forex este accesibilă investitorilor locali fie prindeschiderea unui cont la o societate de intermediere caretranzacţionează direct pe Forex şi care nu este nici autorizată şinici supravegheată de CNVM sau indirect prin deschiderea unui contla un broker autorizat şi supravegheat de CNVM care intermediazăproduse derivate de tipul Contractelor Financiare pentru Diferenţă(CFD) cu activ suport perechile de valute, care sunt reglementatede CNVM şi compensate.

La nivel european, banca internaţională de investiţii Saxo Bankeste unul dintre cei mai mari intermediari pe piaţa valutelor(Forex), pe cea a mărfurilor, de acţiuni şi a instrumentelorderivate, oferind platforme proprii de tranzacţionare online. Pepiaţa locală, Saxo Bank este prezentă prin intermediul platformelorde tranzacţionare online şi servicii de consultanţă.

"Piaţa Forex este de departe cel mai accesat produs. Saxo Bankînregistrează circa 170.000 de tranzacţii cu valute pe zi", a spusMihaela Ţapu, manager pe Europa de Sud-Est la Saxo Bank în cadrulseminarului despre pieţele internaţionale în 2011, organizat deZiarul Financiar în parteneriat cu Saxo Bank.

Deşi Forex-ul este adesea etichetat ca un joc al bancherilor,valutele pot oferi diversificarea portofoliului şi pot aduce profitatunci când alte pieţe se prăbuşesc.

"Un investitor trebuie să îşi lărgească şi diversificeportofoliul pentru că nu toate acţiunile cresc în acelaşi timp", aspus Mukul Pal, directorul executiv al companiei de consultanţăOrpheus Capitals, invitat pentru a prezenta punctul de vedere alunui investitor pe pieţele externe. Pariul pe valute presupune însăun grad de educaţie financiară ridicat pentru că evoluţia monedeloreste strâns legată de contextul macroeconomic local şiinternaţional, precum şi de deciziile băncilor centrale privindpolitica monetară.

Pentru anul 2011, analiştii Saxo Bank se aşteaptă ca marileeconomii din zona euro să înregistreze o încetinire a creşteriieconomice, ratele dobânzilor să rămână reduse, estimând o revenirea dolarului american.

"Dacă Uniunea Europeană va reuşi să rezolve probelemele legatede datoriile suverane, atunci există premisele unei aprecieri amonedei europene. Portugalia, care cel mai probabil va accesa unîmprumut de la FMI la începutul acestui an, alături de Spania vorfi principalele probleme pe care trebuie să le rezolve Europa", aspus Christian Blaabjerg, chief equity strategist la Saxo Bank.

El este optimist cu privire la perspectivele economice aleRomâniei şi se aşteaptă la un avans al Produsului Intern Brut de1,3% în 2011 şi la o rată a inflaţiei de 5,3%.

"Credem ca România este pe drumul cel bun şi ne aşteptăm la ocreştere economică de 1,3% în acest an. Ne aşteptăm de asemenea lao relaxare a politicii monetare din partea Băncii Naţionale aRomâniei, astfel încât estimăm că va avea loc o scădere a rateidobânzii de 0,5%", a conchis el.

Ce spune investitorul pe Forex Alexandru C., 30 de ani,prezent la seminarul de ieri

n Este un fenomen mondial şi cred că marea majoritate ainvestitorilor va trebui să ţină cont în viitor de piaţa Forex.

n Cred că în viitor nu o să fie suficient locul de muncă pentruvenituri, ci va trebui ca oamenii să fie tot mai atenţi la astfelde date care fac ca lumea să se învârtă.

n Forex este un domeniu atractiv, care îţi aduce informaţii, tedisciplinează.

n Am intrat cu 1.000 de euro pe piaţă acum un an jumătate, peUSD/YEN ; mi s-a părut că yen-ul o să se devalorizeze pentru căpână atunci crescuse până la 98 yeni/dolar; acum este însă 82yeni/dolar, deci yenul a crescut în continuare.

n De atunci am mai investit, am câştigat câteodată şi dublulsumei investite, am şi pierdut, acum sunt pe zero faţă de baniiinvestiţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO