Eveniment

Ipoteze: de ce ar dori Hidroelectrica intrarea în insolvenţă? Ce spune legea: Orice contract poate fi denunţat

Ipoteze: de ce ar dori Hidroelectrica intrarea în insolvenţă? Ce spune legea: Orice contract poate fi denunţat

Autor: Cristi Moga

18.06.2012, 13:54 6396

Intrarea în insolvenţă în vederea reorganizării poate fi o modalitate de restructurare a contractelor considerate neprofitabile, iar aceasta este în prezent principala ipoteză care explică decizia conducerii Hidroelectrica de a solicita deschiderea procedurii de insolvenţă.

Profitul Hidroelectrica s-a prăbuşit anul trecut, de la 69,5 mil. euro în 2010 la 1,4 mil. euro, în timp ce datoriile companiei erau la sfârşitul anului 2010 de peste 3 miliarde de lei (peste 700 de milioane de euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

"Ştergerea" unei părţi semnificative a datoriilor ar putea fi un alt mobil pentru deschiderea procedurii de reorganizare.

"Managementul privat de la companiile de stat ar trebui dublat de o reorganizare prin intermediul procedurii insolvenţei. Managerul poate stopa pierderile şi readuce firma pe profit, dar aceste firme au o mare problemă legată de gradul ridicat de îndatorare, care poate fi tratată prin insolvenţă, situaţie în care statul poate face un haircut (ştergere de datorii - n.red.) acestor firme fără să fie considerat ajutor de stat", afirma în primăvara acestui an Radu Lotrean, partener la Casa de Insolvenţă Transilvania.

Legea insolvenţei spune, printre altele, că "în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate".

Aceste denunţări se pot lăsa cu alte procese şi eventual cu despăgubiri. "În cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului", mai spune Legea insolvenţei.

Procedura insolvenţei prezintă însă şi riscul falimentului, în cazul în care compania şi administratorul judiciar nu conving cel puţin trei categorii de creditori să voteze planul de reorganizare sau acesta nu este aprobat de către judecătorul sindic.

ZF Digital Summit 2024